Experienţa pe Insula Iubirii a ajuns în punctul culminant. Şase cupluri au avut curajul să joace totul pe o singură carte şi să îşi pună la încercare puterea sentimentelor şi stabilitatea relaţiei. După 21 de zile de când au ajuns în Thailanda, aseară, a sosit momentul în care partenerii au stat din nou faţă în faţă la ceremonia finală a focului, în penultimul episod Insula Iubirii. Ziua decisivă, ziua celor mai sincere şi răvăşitoare dezvăluiri şi a celor mai dramatice decizii continuă lunea viitoare, de la 20:30, în cel mai nou episod Insula Iubirii, la Antena 1.
Aseară, primul cuplu a primit din partea gazdei celui mai fierbinte reality show, Radu Vâlcan, întrebarea mult aşteptată: "Veţi pleca de pe insulă împreună, singuri sau cu un alt partener?”. Katy şi Ionuţ au început testul suprem al relaţiei după ce un alt cuplu a părăsit insula şi au intrat în atmosferă direct în centrul acţiunii, la un bonfire unde Ionuţ s-a făcut imediat remarcat. Telespectatorii au urmărit cum cuplul, după o revedere emoţionantă, a luat decizia să părăsească insula împreună, însă testul nu se încheiase pentru ei. Întorşi în ţară, Katy a simţit să facă schimbări în viaţa ei. Nu uitase încă tentaţia, aşa că a mai încercat să se apropie de Marius – ispita cu care a rezonat cel mai mult pe Insula Iubirii.
"Nu ştiu dacă s-ar mai fi întors la Ionuţ"
"A fost o perioadă de timp când ea mă căuta să îmi propună să ne vedem, îmi dădea de înţeles că îşi doreşte ceva mai mult. Însă am făcut-o să înţeleagă că eu nu îmi doresc o relaţie cu ea, m-am simţit minţit că nu şi-a asumat ceva când eram pe Insulă. Am luat decizia de a-i spune că sunt cu cineva, ca să înţeleagă că nu sunt interesat. Nu ştiu dacă s-ar mai fi întors la Ionuţ, dacă eu mi-aş fi dorit o relaţie cu ea!”, a mărturisit Marius.
Luni, de la 20:30, la Antena 1, telespectatorii vor fi martorii alegerilor protagoniştilor, care au ajuns în punctul culminant al experienţei lor pe Insula Iubirii, în cadrul ultimului episod al celui mai fierbinte reality show. Şase femei şi şase bărbaţi care se credeau în relaţii indestructibile s-au aruncat plini de încredere în aventura vieţii lor, iar la finalul celor 21 de zile au tras linie şi au văzut cu ce au rămas. Alegerile lor din ultimul episod al reality show-ului, precum şi povestea lor după câteva luni de la revenirea în ţară vor putea fi urmărite luni, de la 20:30, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor