DOCUMENT. Școlile cu clase care își desfășoară activitatea online trebuie anunțate public
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Imagine de Wokandapix de la Pixabay
Imagine de Wokandapix de la Pixabay
Vineri, 1 octombrie, inspectoratele școlare au primit o instrucțiune de la Ministerul Educației privind modul în care trebuie realizată informarea publică a școlilor cu clase care își desfășoară activitatea online. 

Inspectoratelor școlare li s-a mai adus la cunoștință, pe lângă informarea publică a școlilor cu clase care își desfășoară activitatea online, și faptul că  trebuie 'să intensifice controlul în școli' și 'să sprijine' activitatea de testare cu testele cu salivă a elevilor, profesorilor și personalului auxiliar.

La nivelul Ministerului Educației și a inspectoratelor școlare s-a decis instituirea unor măsuri, 'în vederea unei permanente comunicări publice pe tema funcționării unităților de învățământ în contextul pandemiei de Covid-19, precum și asigurării unui proces de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică'.

Documentul arată că 'fiecare inspectorat școlar va crea o secțiune dedicată pe site-ul propriu, pe care va publica zilnic lista unităților școlare cu precizarea claselor cu activitatea online.'

Linkurile vor fi transmise pe email și ulterior, Ministerul Educației le va publica în secțiunea www.edu.ro/functionare_scoli.

'Inspectoratele școlare intensifică acțiunile de control în vederea verificării respectării tuturor regulilor de protecție sanitară în școli, împreună cu instituțiile abilitate în acest sens. 

Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ vor sprijini acțiunile de testare, conform art. 2 alineatul (1) din HCNSU nr.76/30.09.2021, care prevede testarea cu teste rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, pentru elevi și preșcolari, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora.', mai arată documentul. 

DOCUMENTUL POATE FI CONSULTAT AICI.

VEZI ȘI: Sorin Cîmpeanu, apel către părinți: Nu trimiteți la școală copiii care au simptome specifice!

'Nu copiii sunt responsabili de sănătatea părinților și bunicilor nevaccinați. Lucrurile stau exact invers: părinții și bunicii sunt responsabili de sănătatea copiilor', a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat de jurnaliști dacă sistemul de sănătate își permite menținerea deschisă a școlilor indiferent de rata de infectare cu noul coronavirus și dacă ne putem asuma un număr și mai mare de îmbolnăviri în rândul copiilor, al părinților și bunicilor.

'Controlul respectării regulilor sanitare în școli trebuie puternic consolidat. La un an și jumătate de la declanșarea pandemiei cred că nu ne mai putem permite să facem tot copiii și școala să plătească greșelile noastre, ale adulților', a continuat Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a lansat și un apel către părinți: 'Nu trimiteți la școală copiii care au simptome specifice!' (Știrea, AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel