Data publicării:
DNA, oficial despre Marian Vanghelie
DNA anunţă, vineri, 14 ianuarie, reţinerea a 13 persoane în „dosarul achiziţiilor supraevaluate”.
Iată, în cele ce urmează, precizările DNA: „În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 60/VIII/3 din 13 ianuarie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a 13 inculpați care, la data faptelor, îndeplineau funcțiile enumerate mai jos, după cum urmează:
VANGHELIE MARIAN-DANIEL, consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 București, PETRE MARIAN-LEONARD, director general al S.C. Economat Sector 5 S.R.L, persoană fizică, rudă a primului menționat, administrator de societate comercială, RĂMULESCU FLORICICA-CARMEN, director Achiziții în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, LUPAȘCU MARIAN, director general la S.C. Amenajare Edilitară și Salubrizare S.A, ZIDĂRESCU LOREDANA IONELA, șefă Direcției Investiții și Achiziții Publice la societatea anterior menționată și șapte persoane fizice, administratori de societăți comerciale implicate in lanțul de fraudare a banilor publici, fiecare dintre aceștia pentru infracțiunile descrise în comunicatul menționat. Față de celelalte persoane menționate în comunicatul menționat se efectuează în continuare acte de urmărire penală”, precizează, vineri, DNA.
DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Amintim că Marian Vanghelie a fost ridicat de acasă, joi, de ofițerii anticorupție și dus la audieri la DNA, după ce în prealabil s-au făcut percheziții în locuința sa. În momentul în care a ajuns la DNA, a declarat că nu știe care sunt acuzațiile pe care i le aduc procurorii. „Sunt nevinovat”, a declarat Marian Vanghelie când a urcat în mașina cu care a fost dus la DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News