DNA: Director Electrica, sub control judiciar. De ce-l acuză procurorii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ioan Petrescu, director al SC Electrica SA între anii 2010-2013, a intrat în atenția procurorilor DNA. 

El este acuzat de luare de mită și este cercetat sub control judiciar. În perioada 2010 - 2013, Ioan Folescu, având funcţie de conducere, a pretins şi primit de la o persoană un comision ce varia între 30% şi 50% (în total peste 6, 8 milioane lei) din cuantumul a cinci contracte de consultanţă încheiate între SC Electrica SA şi firma acesteia din urmă.

”Banii respectivi au fost pretinşi şi primiţi în legătură cu atribuirea şi, ulterior, derularea, în condiţii avantajoase, a contractelor respective. Mecanismul de remitere a banilor a fost unul complex, fiind implicate mai multe societăţi pe care persoana prestatoare a serviciilor le controla. Ulterior, prin intermediari, sumele de bani erau remise cash inculpatului Folescu”, susţin procurorii.

[citeste si]

Ioan Folescu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţă ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel