Data actualizării:
Data publicării:

DNA confirmă: Percheziții la IPJ Cluj/ Vizat ar fi chiar chestorul-șef. I-ar fi determinat pe agenții de la Rutieră să dea vina pe soția sa

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Au loc percheziții ale procurorilor DNA la IPJ Cluj. 

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în cursul anului 2024, de către angajați ai Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj în legătură cu îndeplinirea/neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În cursul zilei de 17 iunie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 2 (două) locații situate pe raza municipiului Cluj-Napoca, ambele fiind sediile unor instituții publice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare” anunță DNA. 

Anterior, în media, a apărut pe surse că vizat ar fi chiar șeful IPJ Cluj, care i-ar fi determinat pe subalterni să nu-i suspende permisul de conducere. În fapt, informațiile pe surse citate de Antena 3 susțin că șeful IPJ Cluj ar fi fost prins conducând cu 120/km pe oră și i-ar fi determinat pe agenți să falsifice actele, apărând că, de fapt, soția sa s-ar fi aflat la volan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel