Data publicării:

Discurs de 13 ore în Senatul american. "Voi vorbi până când nu voi mai putea vorbi"

Autor: Covrig Roxana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Rand Paul
Rand Paul

Miercuri dimineaţă, la ora locală 11.47, senatorul american Rand Paul anunţa: "Mă ridic astăzi pentru a începe obstrucţia în privinţa nominalizării lui John Brennan la CIA. Voi vorbi până când nu voi mai putea vorbi". Și s-a ținut de cuvânt. A vorbit aproape 13 ore. Fără 8 minute. El a vorbit despre blocarea confirmării lui John Brennan la conducerea CIA.

În picioare, în faţa unei săli aproape goale, republicanul a protestat faţă de lipsa de transparenţă a administraţiei Barack Obama în privinţa programului secret de asasinate cu ţintă precisă cu ajutorul avioanelor fără pilot şi eventuala utilizare a acestora pe teritoriul american. Un dosar gros se afla pe pupitrul său, iar el citea note, articole de pe Wired.com, întrerupte de reflecţii improvizate şi repetate. După cinci ore  liderul majorităţii democrate Harry Reid a încercat un compromis: încă 90 de minute de dezbatere, apoi votul. "Obiectez", a anunţat Rand Paul. "Vom termina mâine", a răspuns Harry Reid. "Sunt aici pentru a atrage atenţia asupra unui principiu constituţional, pentru a determina administraţia să recunoască public că nu va ucide americani care nu sunt combatanţi", a continuat Rand Paul, a cărui intervenţie a devenit unul dintre subiectele principale la televiziuni şi pe Twitter, scrie Mediafax.

Regulamentul le permite oratorilor să păstreze cuvântul până la epuizare, chiar dacă ceilalţi 99 de senatori vor să îl întrerupă. Pentru a-l întrerupe, democraţii trebuie să depună o moţiune care le va permite, după două zile, să organizeze un vot în care vor fi necesare 60 de voturi din totalul de 100.

În 2010, Bernie Sanders a susţinut un discurs de opt ore şi jumătate împotriva scăderii impozitelor. Acesta a fost însă un nimic în comparaţie cu deţinătorul recordului, Strom Thurmond, care a apărat segregarea rasială timp de 24 de ore şi 18 minute în 1957.

     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel