Directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului a demisionat după o discuție cu ministrul Economiei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, a demisionat marți din funcţie, în urma unei întâlniri cu ministrul Energiei, Andrei Gerea. El a precizat însă că  demisia nu are legătură cu discuţiile purtate cu ministrul şi nici cu protestele minerilor de la Crucea.

Ioan Moraru a transmis că a avut cu ministrul Energiei "o discuţie foarte la obiect" pe problemele Companiei Naţionale a Uraniului, iar la finalul întâlnirii şi-a depus demisia.

El a susţinut că demisia sa nu are legătură cu "discuţia foarte corectă" pe care a avut-o cu Andrei Gerea şi nici cu conflictul de muncă de la Exploarea de uraniu de la Crucea.

"Motivele sunt personale şi unilaterale", a declarat Ioan Moraru pentru Mediafax.

El a menţionat că a convenit cu ministrul ca până la numirea unui nou director general să gestioneze în continuare activitatea companiei.

Surse politice susţin că în funcţia de director general al Companiei Naţionale a Uraniului ar putea fi numit Constantin Harasim, fost subprefect al judeţului Suceava, demisionar din PNL şi susţinător al PLR.

Aproximativ două sute de mineri de la Exploatarea de uraniu Crucea sunt blocaţi în subteran de luni şi ameninţă că dacă revendicările nu le vor fi soluţionate vor intra în greva foamei, mai scrie sursa citată.

Vezi și: Lovitură grea primită de Dacia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel