Directorul adjunct al Finanţelor Publice Alba şi cei trei funcţionari ai instituţiei, arestați
Ioan Dobra, director adjunct al DGFP Alba şi trei funcţionari ai instituţiei au fost arestați, pentru 29 de zile, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia pentru infracţiuni economice
Instanţa a admis propunerile de arestare preventivă făcute de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia şi a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor patru angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, printre care şi directorul adjunct al instituţiei, Ioan Dobra.
Decizia nu este definitivă, iar cei patru au atacat-o cu recurs declarat în faţa instanţei la încheierea şedinţei de judecată. Recursul se va judeca în cursul zilelor următoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Zece percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Alba, vizând destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializată în infracţiuni din sfera macrocriminalităţii economico-financiare, grupare sprijinită de şase angajaţi ai Direcţiei de Finanţe Alba.
Gruparea a fost constituită de către Anversa Luca, cetăţean italian, Limbean Cosmin Ioan, Avram Elena şi Goia Ana Maria şi a avut ca scop activităţi comerciale, direct sau prin societăţi comerciale interpuse, fără a le înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale sau înregistrări nelegale, având drept consecinţă eludarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi obţinerea de beneficii financiare substanţiale.
Valoarea prejudiciului este estimată la 2.200.000 de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Activitatea infracţională a grupării a fost sprijinită de către şase angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Alba, Compartimentul de inspecţie şi control: Ioan Dobra - director adjunct executiv, Conţan Dorin Nicolae - şef serviciu, Lazăr Ioan, Sârbu Mihail Ioan, Ispas Dănuţ Ioan şi Cioată Cristina- inspectori fiscali, care şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, derulând activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, precum asigurarea de consultanţă sau prestarea de servicii.
De asemenea, aceştia au făcut controale formale la societăţile membrilor grupării infracţionale, în scopul obţinerii direct sau indirect de foloase materiale, menţionează DIICOT.
Sursa citată preizează că, deşi au constatat în repetate rânduri activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul societăţilor comerciale vizate, angajaţii DGFP nu au sesizat organele de cercetare penală, ci i-au consiliat pe membrii grupării pentru acoperirea ilegalităţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News