Director general Tarom, după perchezițiile DIICOT: E vorba de predare de înscrisuri pe baza ordonanță
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Tarom
Tarom
Directorul general al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a declarat că au fost predate procurorilor DIICOT înscrisuri pe baza unei ordonanțe.

Directorul general al companiei Tarom, Mădălina Mezei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost predate procurorilor DIICOT înscrisuri pe baza unei ordonanțe, iar perchezițiile au vizat doar biroul sindicatului din cadrul Direcției Tehnice.

Cercetarea este cu privire la fapte, mai spune Mezei.

„Este vorba de predare de înscrisuri pe bază de ordonanță, Tarom nu este percheziționat. Este o percheziție punctuală care vizează biroul sindicatului din cadrul Direcției Tehnice. Este în urma unor acțiuni de control desfășurate în cadrul companiei de-a lungul timpului. Noi avem misiunea de a preda înscrisuri. Nu este nimic instrumentat, e o cercetare in rem (cu privire la fapte, n.r.)", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălina Mezei, directorul general al companiei Tarom.

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorii DIICOT efectuează mai multe percheziții la compania Tarom pentru a ridica documente. Un lider de sindicat și mai mulți mecanici sunt vizați.

Aceleași surse au mai precizat că sunt făcute cercetări și pentru constituire de grup infracțional organizat. Ancheta vizează patrimoniul companiei, fiind ridicate documente de la Direcția Tehnică.

La începutul acestui an, premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control la TAROM pentru a verifica, printre altele, regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel