Data publicării:

Dinu Patriciu, Frank Timiş, Ioan Niculae şi Dan Adamescu, cei mai bogați români

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp
5
5

Alegeri prezidentiale 2024

Dinu Patriciu şi Frank Timiş ocupă primele două locuri în a doua ediţie a Topului Forbes România 500 miliardari, cu averi de 2,3 miliarde euro şi peste un miliard euro, poziţia a treia fiind împărţită de oamenii de afaceri Ioan Niculae şi Dan Adamescu, fiecare cu o avere de 0,9-1 miliard euro.

Locul al cincilea este ocupat de Veronica Drăgan, soţia lui Iosif Constantin Drăgan, cu o avere estimată la 800-900 milioane euro, de două ori mai mare faţă de anul trecut. Pe locul şase se situează Ion Ţiriac, cu 750-800 milioane euro, iar pe şapte fraţii Marius şi Emil Cristescu, cu o avere estimată la 500-550 milioane euro.

Aceştia sunt urmaţi de Gabriel Comănescu, pe locul opt, cu 450 milioane euro şi de Gabriel Popoviciu şi Radu Dimofte, pe poziţia 9, fiecare cu o avere de 400-420 milioane euro. Patronul Stelei, Gigi Becali, ocupă locul 22 în topul Forbes,având o avere de 200 milioane euro.

Cel mai tânăr miliardar român este Edward Popescu Strohlen, cu o avere de 25 milioane euro. Sorin Ovidiu Vântu conduce topul perdanţilor, cu 215 milioane euro.

Cea mai notabilă ieşire din top este cea a lui Constantin Penescu, proprietarul lanţului de retail Pic, a cărui avere nu a mai atins pragul minim de intrare în top, 7-8 milioane euro, după ce anul trecut ocupase locul 59, cu o 100 milioane euro.

Anul acesta, miliardarii României au o avere totală de 28,2 miliarde euro (24,3% din PIB), în scădere cu 1,77% faţă de anul trecut. Dintre bogații incluşi pe lista de anul trecut, doar 19,4% au înregistrat o creştere a averilor, în timp ce 61,6% dintre aceştia au avut scăderi semnificative.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel