Dincolo de protestele din SUA, coronavirus în România, există o categorie de oameni despre care nimeni nu se mai interesează: bolnavii. Acele persoane care primesc un verdict crunt: CANCER!

Deși nu-mi este tată biologic, timp de 30 de ani, l-am considerat mereu "un al doilea tată". De fiecare dată când mă vedea, mă lua în brațe și mă pupa, ca și cum eram fetița lui. Trei decenii mai târziu, zace pe un pat de spital, la Fundeni, în urma unui cancer la prostată care îi provoacă dureri groaznice. Un om, înalt ca bradul (aproape 1.90 metri înălțime), este acum îngenuncheat de o boală cu care nu credea că o să aibă de-a face vreodată. Când a primit rezultatul biopsiei, a plâns ca un copil, deși se apropie de 60 de ani. 

Din cauza epidemiei de coronavirus, operația de extirpare a tumorii a fost amânată cu două luni, perioadă în care nimănui nu i-a păsat cum se simte, dacă mai trăiește. A fost doar el și durerea lui. Se topea pe picioare, insomniile erau din ce în ce mai prezente în fiecare noapte. Întrebările: "Cu ce am greșit, Doamne?" erau la ordinea zilei.

Ca el, probabil, sunt milioane de cazuri. Nici măcar nu pot să-l vizitez la spital, fiind oarecum aproape de locuința mea. Motivul este simplu: coronavirus. Acum, doar sper ca divinitatea să facă o minune și să trăiască. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News