Dinamo a câştigat grupa din Liga Campionilor după o nouă victorie
CS Dinamo Bucureşti şi-a asigurat câştigarea Grupei D a Ligii Campionilor la handbal masculin.
Dinamo a învins echipa rusă Cekovskie Medvedi, cu scorul de 34-23 (15-13), miercuri, în Sala Dinamo.
Dinamo, care câştigase şi în tur, la zece goluri, a făcut o repriză secundă foarte bună, după ce la pauză diferenţa de pe tabelă era doar de două goluri în favoarea echipei României, 15-13. Cekovskie Medvedi a condus cu 8-5 şi 11-7 în prima repriză, dar Dinamo a punctat de patru ori la rând şi a reuşit apoi să preia controlul jocului.
Pentru Dinamo au marcat Amine Bannour 7 goluri, Mohamed Mamdouh Ashem Shebib 6, Raul Nantes Campos 4, Iman Jamali Moorchegani 3, Stefan Vujic 2, Muhamed Zulfic 2, Jakov Vranjovic 2, Kamel Alouini 2, Nicuşor Negru 2, Răzvan Gavriloaia 2, Mihai Asoltanei 1, Ante Kuduz 1.
Golurile oaspeţilor au fost reuşite de Roman Ostaşcenko 5, Aleksandr Kotov 5, Kirill Kotov 4, Dmitri Santalov 3, Serghei Mark Kosorotov 2, Pavel Andreev 1, Dmitri Kornev 1, Denis Vasilev 1, Victor Furţev 1.
Au arbitrat slovacii Andrej Budzak şi Michal Zahradnik, iar delegat EHF a fost turcul Ayberk Dilmen.
Dinamo ocupă primul loc, cu 15 puncte, urmată de Orlen Wisla Plock 9 puncte, GOG Gudme 9 puncte, Kadetten Schaffhausen 6 puncte, Cehovskie Medvedi 6 puncte, IFK Kristianstad 5 puncte, toate echipele având 8 jocuri, iar Dinamo şi Cehovskie câte 9.
Dinamo va juca ultimul meci din grupă pe 1 decembrie, în deplasare, cu formaţia daneză GOG.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News