Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Trei tineri ucraineni care au trecut în România, recuperați de salvamontiștii din Maramureș

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Salvamont Maramureș
FOTO: Salvamont Maramureș

Cei trei tineri, din care unul este fost militar, sunt de șase zile spre România.

Alegeri prezidentiale 2024

Trei cetățeni ucraineni cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului, sunt în curs de recuperare de salvamontiști și polițiștii de frontieră, a informat, joi, directorul Serviciului Public Județeam (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga.

”Acțiune derulată de salvatorii montani (...) pentru recuperarea a trei cetățeni ucraineni fără probleme medicale, rătăciți și în imposibilitatea de a se orienta, care au sunat la 112, solicitând ajutor.

Acțiunea s-a derulat extrem de rapid și asta după ce salvatorii montani împreună cu polițiștii de frontieră ai ITPF Sighetu Marmației au reușit, pe baza coordonatelor trimise de colegii de la STS, să îi coordoneze și să îi ghideze pe drumul care coboră de la refugiul Lucăceasa spre Baia Borșa. La munte a nins, iar stratul de zăpadă măsoară peste 30 centimetri, iar începând cu această noapte sunt avertizări meteo de ninsoare abundentă și viscol”, a spus Dan Benga, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, cei trei ucraineni, printre care se află și un fost militar, sunt de șase zile pe drum spre România.

”Cei trei ucraineni cu vârste de 19, 21 și 21 au venit pe jos ultimele șase zile, unul din ei fiind fost militar care a fost pe front, a fost rănit și trimis la unitate. În acest moment, salvatorii montani, împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră, îi coboară, după ce i-au recuperat pe cei trei din munte, urmând ca ucrainenii să fie preluați de autoritățile competente”, a mai afirmat șeful Salvamont Maramureș. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel