Dietă Fuego. A slăbit 18 kilograme în doar o lună
Dietă Fuego. Paul Surugiu (Fuego) a dezvăluit modul în care a reușit să slăbească 18 kilograme într-o lună
Dietă Fuego. "Am dat jos 18 kilograme într-o lună şi ceva, iar de atunci încerc să mă menţin. Dacă fac excese şi mănânc noaptea sau adaug şi pâine, mai pun două kilograme, apoi le dau iar jos. Pe scurt, atunci, când am fost dur şi strict, am mâncat mult mai puţin, am renunţat complet la pâine, dulciuri, fructe, cu excepţia celor de pădure şi a merelor verzi, la făinoase, grăsimi!
Dietă Fuego. Cred că şi acesta e unul din factorii pentru care-am slăbit atât de mult, uşor, într-un timp atât de scurt. Nu am ţinut diete, decât două-trei zile, după care am renunţat! Deci acest capitol, al programelor, al dietelor, îmi e destul de străin!", a spus Fuego pentru okmagazine.ro.
"Mănânc asta în fiecare zi"
Dietă Fuego. Nu-mi seamănă zilele prea tare, pentru că, din păcate, am un program haotic, am mese haotice şi nu pot respecta 100% programe coerente. Dar, în fiecare zi mănânc brânză de vaci, mere verzi, la capitolul de gustări, mănânc carne şi salată, o supă sau o ciorbă, fără pâine şi cât mai puţin grase!
Dietă Fuego. Sunt zile cu peşte, iar altele în care cantitatea e mult mai mică. Sunt şi zile în care-mi fac de cap şi mânânc şi dulciuri!, mai spus cântărețul pentru aceeași sursă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News