Data publicării:
Dică şi Alibec îl contrazic pe Becali. Răspuns pentru Piţurcă
Sâmbătă a avut loc conferinţa de presă înaintea partidei de a doua zi dintre FCSB şi Viitorul, în care Nicolae Dică a adus câteva lamuriri privind problemele de lot.
Despre situatia lui Alibec, Dica a precizat că atacantul FCSB a revenit la antrenamentele echipei încă de la începutul săptămânii, precizând că revenirea acestuia nu are legătură cu declaratiile publice ale finanţatorului Becali.
"Avem două victorii în campionat şi este important pentru noi să terminăm cu un rezultat pozitiv. Să terminăm pe locul 2, la o distanţă cât mai mică faţă de CFR. Obiectivul nostru este căştigarea campionatului, e normal ca atât eu, cât şi jucătorii să fim motivaţi pentru acest joc. Ştiţi că ultima impresie contează şi vrem să terminăm anul cu un rezultat bun. Alibec a făcut antrenament toată săptămâna cu echipa. Ştiu că a fost accidentat, s-a antrenat separat, nu ştiu că nu ar fi vrut să joace. De luni a fost la antrenamente. Eu îl respect... şi el pe mine. Sunt accidentări, cum a fost cea a lui Budescu sau cea a lui Planic, accidentări pe care nu ai cum să le eviţi sau să le previi", a declarat Nicolae Dică în cadrul conferinţei de presă.
El a mai precizat, la un moment dat, că nu stie de ce fostul selecţioner a făcut acele afirmaţii în condiţiile în care echipa este în grafic cu toate obiectivele pe care şi le-a propus.
"Mă faceţi să zâmbesc. Nu stiu de ce a dat domnul Piturca acele declaratii. Nu aș fi nici primul, nici ultimul antrenor demis de la Steaua. Am avut o discuție cu domnul Becali și i-am spus că deocamdată nu este momentul să discutăm de prelungirea contractului. Dacă voi avea rezultate, voi rămâne. Dacă nu, nu. Eu sunt aici să îi antrenez pe acești băieți. Atât timp cât avem rezultate, nu știu de ce apar aceste lucruri că domnul Becali face echipa. Am spus că mă consult cu dansul și îi spun echipa", a declarat Nicolae Dică la conferința de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News