Data publicării:

Dezbaterea bugetului de stat pe 2023 începe în comisiile parlamentare. Zile decisive

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Dezbaterea proiectului bugetului de stat şi proiectului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 începe, luni, în Parlament. 

Proiectele vor fi dezbătute mai întâi în comisiile de specialitate, joi urmând să fie dat votul final pe cele două acte normative în plenul Parlamentului, potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite.

Senatorii şi deputaţii au avut termen până duminică, la ora 18.00, să depună amendamente la cele două proiecte, iar luni, de la ora 11.00, intră în dezbaterea comisiilor permanente pentru avize.

Conducerea Parlamentului va stabili luni dimineaţă şi timpii alocaţi dezbaterilor generale care le revin grupurilor parlamentare în Comisiile reunite de buget-finanţe, a căror şedinţă va începe la ora 11,00. Luni de la ora 15,00 şi marţi, până la finalizare, au loc dezbaterile cu ordonatorii principali de credite în Comisiile de buget-finanţe. Miercuri, de la ora 15,00, proiectul bugetului de stat va intra în dezbaterea plenului Parlamentului, zi în care dezbaterile vor continua până la finalizare, iar votul final va fi joi.

Guvernul a aprobat joia trecută proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Potrivit ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, bugetul pe anul viitor este construit pe o prognoză de PIB nominal de 1.552,1 miliarde de lei, cu o creştere reală de 2,8%, dar şi pe o descreştere a deficitelor, respectiv deficitul de cont curent scade la 8,5% de la 8,8% şi deficitul public - la 4,4% din PIB de la 5,7%. 

Citește și...

Pensii militare. Precizări de la ministrul Adrian Câciu

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a spus, recent, că toate pensiile militare vor fi indexate cu 5,1%, pe urmă, în funcţie de nivelul pensiei, „pe acele plafoane, se va veni cu o indexare suplimentară, astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus”.

„Practic, este o indexare, aici este şi un element de noutate pentru că ordonanţa este în transparenţă decizională şi vreau să specific ce a apărut nou faţă de ceea ce a apărut în ordonanţă. Pensiile militarilor vor fi indexate cu 5,1%, toate pensiile militare. Apoi, în funcţie de nivelul pensiei, pe acele plafoane, se va veni cu o indexare suplimentară, astfel încât pensiile mici să primească ceva în plus. Nu va depăşi creşterea celei mai mici pensii 12,5% astfel încât să se menţină în similaritate cu ceea ce facem pentru sistemul public de pensii”, a spus Adrian Câciu, luni, 5 decembrie, la Antena 3 CNN.

Citește și...

MApN, precizări despre întâlnirea dintre Angel Tîlvăr și generalul-maior Sheryl E. Gordon 

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit luni, 5 decembrie, cu șeful Gărzii Naționale a statului american Alabama (ALNG), generalul-maior Sheryl E. Gordon.

Întrevederea a avut loc în contextul organizării, în perioada 6-8 decembrie, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a conferinței „Femeia, pacea și securitatea”.

Angel Tîlvăr a evidențiat importanța acestui subiect și a afirmat că țara noastră a făcut pași importanți în implementarea Rezoluției 1.325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite - Femeile, pacea și securitatea, adoptată la 31 octombrie 2000. Ministerul Apărării Naționale a preluat conducerea procesului de promovare și implementare a Agendei Femeile, pacea și securitatea la nivel național, asigurând Punctul focal național în relația cu organizațiile naționale și internaționale care activează în domeniul de referință.

Ministrul Tîlvăr și generalul-maior Sheryl E. Gordon au analizat, în context, și situația de securitate din zonă și implementarea măsurilor aliate de consolidare a posturii de descurajare și apărare, respectiv stadiul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii militare și planificarea activităților de instruire cu militarii ALGN, a transmis MApN într-un comunicat.

Delegația militară condusă de generalul-maior Sheryl E. Gordon efectuează o vizită de lucru în România, în perioada 4-10 decembrie. Alături de participarea la evenimentul „Femeia, pace și securitatea”, programul șefului ALGN include întrevederi cu reprezentanții conducerilor Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”. Totodată, generalul-maior Sheryl E. Gordon va lua parte la activități de instruire organizate de Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.

Anul viitor se împlinesc trei decenii de la semnarea „Programului de Parteneriat Statal”, în cadrul căruia cooperarea dintre Armata României și ALGN a înregistrat, constant, evoluții remarcabile. Parteneriatul reprezintă unul dintre pilonii cooperării militare româno-americane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel