Deputatul PSD Ionuț Vulpescu a organizat luni o dezbatere la care au luat parte politicieni, academicieni, cercetători și profesori universitari.
Dezbaterea s-a desfășurat în amintirea savantului și diplomatului Mihai Botez, care ar fi împlinit astăzi 73 de ani, și a avut loc în Capitală, la Școala generală nr. 87, care îi poartă numele.
Iată mesajul postat duminică de Ionuț Vulpescu pe pagina personală de Facebook:
"Mâine, savantul și diplomatul Mihai Botez, unul dintre puținii noștri disidenți, ar fi împlinit 73 de ani. Deși s-a stins din viață prea devreme, a lăsat în urmă o operă impresionantă, în matematică și în cercetarea interdisciplinară, și amintirea unui om de curaj și cu atitudine civică, într-o epocă în care cei mai mulți au tăcut. Dat afară de la Universitate și din cercetare în 1977, din cauza luărilor sale publice de poziție împotriva regimului comunist, el a continuat să își scrie opera, în condiții de-a dreptul infernale, și să își susțină convingerile cu privire la democrație, drepturile omului și la normalitate în viața publică, până în 1988, când a fost forțat de regim să se exileze.
În amintirea sa, mâine organizez, la școala care îi poartă numele (Școala generală nr. 87 - „Mihai Botez”) din sectorul 3 al Capitalei, o dezbatere la care vor participa personalități ale vieții noastre culturale și politice. Printre aceștia: sora lui Mihai Botez, Viorica Oancea, prima sa soție, Mariana Celac, cercetătoarea Ana Maria Cătănuș, academicianul Augustin Buzura, profesorii universitari Adrian Niculescu și Gabriel Andreescu, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, Ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, doamna senator Ecaterina Andronescu, domnul Președinte Ion Iliescu. O dezbatere în care vom aborda atât opera sa științifică, matematică și interdiciplinară, cât și semnificația atitudinii sale verticale din timpul regimului comunist".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid