Din cauza luptelor duse pentru eliberarea orașului Mosul de sub controlul ISIS, organizațiile umanitare se pregătesc de ce e mai rău.
Ofensiva armatei irakiene pentru eliberarea Mosulului a început acum 17 zile, iar recent forțele irakiene au anunțat că armata a reușit să intre în Mosul. Pe fondul intensificării luptelor, se estimează ca valul de refugiați să crească masiv. SUA au tras și ele un semnal de alarmă cu privire la un ”dezastru umanitar”.
De la începutul ofensivei, peste 20.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locurile natale.
Potrivit Wolfgang Gressmann, directorul NRC pentru Irak, ”ne pregătim în prezent pentru ce-i mai rău. Viețile a 1,2 milioane de civili sunt în pericol și viitorul Irakului în ansamblul său este acum în joc. Locuitorii Mosulului trăiesc de aproape doi ani și jumătate un coșmar terifiant și neîntrerupt. Cu toții avem în prezent responsabilitatea de a-i pune capăt”, scrie Agerpres.
Mosulul este ultimul bastion al ISIS în Irak. Orașul a fost cucerit în urmă cu doi ani iar el are o semnificație simbolică aparte. Aici gruparea sunnită a proclamat califatul și și-a început ascensiunea. Totodată, Mosulul este al doilea oraș ca mărime din Irak dar și o zonă cu bogate resurse petroliere.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan