Detaliile transferului momentului: Radu Drăgușin a ales Premier League. Fundașul român se alătură clubului Tottenham
Data publicării:
Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Potrivit informațiilor furnizate de agenția ANSA, Radu Drăgușin va juca în Premier League, românul alegând să se alăture echipei londoneze Tottenham.

După o perioadă de reflecție, jucătorul a decis să se îndrepte către campionatul englez, potrivit ANSA. Drăgușin nu a ascuns niciodată admirația sa pentru Premier League. Astfel se încheie negocierile pentru fotbalistul care atrăsese atenția mai multor cluburi, printre care se numără Newcastle, Napoli, AC Milan și Bayern.

După participarea la antrenamentul de marți al echipei Genoa, Drăgușin își va lua rămas bun de la colegii săi și se va îndrepta către Londra cu un zbor privat, unde în cursul zilei de astăzi va fi supus unor examene medicale.

Această mutare înseamnă despărțirea fotbalistului de Genoa după ce a evoluat în 62 de meciuri în Serie A, Serie B și Coppa Italia.

Conform informațiilor, clubul italian va primi 25 de milioane de euro, la care se adaugă bonusuri de 5 milioane de euro și, cel mai probabil, împrumutul fundașului dreapta Djed Spence până în luna iunie.

Drăgușin este văzut drept cel mai promițător talent din fotbalul românesc și are acum oportunitatea de a-și demonstra abilitățile într-una dintre cele mai competitive și urmărite competiții din lume.

Inițial, Tottenham a oferit suma de 23 de milioane de euro pentru Drăgușin, dar Genoa a fost clară în privința prețului, cerând nu mai puțin de 30 de milioane de euro pentru transfer.

Marți, jurnalistul Florian Plettenberg a anunțat că cele două cluburi au ajuns la un „acord total”, iar Drăgușin este pe cale să semneze un contract valabil până pe 30 iunie 2029.

Impresarul lui Radu Drăgușin a confirmat, tot marți, că transferul va fi oficializat cel mai târziu miercuri, pe 9 ianuarie: „Nu știu exact unde pentru că nu a vrut să-mi spună, să nu strice ce urmează să se întâmple”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel