Producția va avea premiera în această seară, de la 20:00, la Kanal D și prezintă publicului povesti inspirate din realitate, o înlănțuire de drame psihologice, povești dramatice.
Acțiunea serialului "Destăinuiri" se desfășoară într-un cabinet psihologic din Istanbul, un loc încărcat de emoție și de destăinuiri, unde vin să-și găsească împăcarea și vindecarea persoane vulnerabile, cu istorii de viață încurcate, marcate de încercări teribile.
Nume celebre ale cinematografiei turce, îndrăgite de publicul român, precum Erkan Petekkaya, Tülin Özen, Halit Özgür Sarı sau Gülçin Kültür Şahin sunt doar o parte dintre actorii de excepție care vor intra în casele românilor, începând din această seară, de la ora 20:00, la Kanal D.
În primul episod, o femeie reînvață să trăiască, după tentativa de sinucidere
Odată cu primul episod, suntem martorii întâmplărilor și destăinuirilor din clinica de Psihoterapie Manolya. Începem să cunoaștem poveștile terapeuților clinicii, dar și pe ale pacienților acestora. Vom fi martori unor momente de viață teribile, în care rănile copilăriei ies la iveală, dar vom avea parte și de întâmplările cotidiene din clinică.
O cunoaștem, în această seară, pe Dr. Hanim (interpretat de Binnur Kaya) care încearcă să-i readucă dorința de viață lui Meliha, după tentativa de sinucidere. Fiica acesteia, Nur, care a apărut la timp pentru a împiedica acțiunea extremă a mamei sale, se teme să nu o piardă, fiind conștientă că aceasta va încerca din nou gestul teribil. Meliha, o femeie care a fost marcată întreaga viață de traumele trăite în copilărie, este o femeie greu de descifrat, al cărei suflet a rămas în trecut, și nimic nu pare să-i trezească dorința de a trăi.
Nu ratați, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, premiera serialului "Destăinuri". Producția va putea fi urmărită în fiecare vineri și sâmbătă, de la 20:00, la Kanal D.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei