DESECRETIZARE PROTOCOALE SRI. Codrin Ștefănescu: Este ABSOLUT HALUCINANT
Codrin Ștefănescu a avut o declarație de presă dură.
”Este absolut obligatorie desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate de SRI cu insituţiile statului. De altfel, de ceva vreme, PSD solicită public acest lucru, întrucât susţinem că este imperios necesar aflarea conţinutului acestor protocoale. Pentru că secretizarea lor nu derivă din imperativul aplicării legii specifice a informațiilor clasificate, şi cu atât mai mult cu cât, de la o zi la alta aflăm cum numărul protocoalelor creşte, astfel încât a ajuns să depăşească cu mult cifra de 100. Ceea ce este absolut halucinant. Şi pe lângă faptul că documentele trebuie făcute publice, trebuie înţeles totodată şi că ele, prin încălcarea în mod repetat şi conştient a tuturor legilor în vigoare, sunt caduce şi nu pot exista. De aceea, toate aceste colaborări sau „cooperări”, cum le numea Codruţa Kovesi, trebuie suspendate imediat, iar efectul lor trebuie anulat.” a subliniat Codrin Ștefănescu.
Niciun motiv real al PROTOCOALELOR SECRETE cu SRI
Secretarul general adjunct al PSD a adăugat: ”În plus, nu există niciun motiv real de colaborare între judecători şi SRI, fiind o situaţie anormală într-o democraţie. În mod clar şi fără echivoc, este interzisă prin lege orice formulă, oricare ar fi configuraţia acesteia privind colaborarea sau parteneriatul între magistraţi şi procurori. Şi atunci, cu atât mai mult implicarea serviciilor de informaţii în activitatea unui judecător reprezintă o modalitate clară de presiune sau de influențare a deciziilor judecătorilor. De asemeni, nu există niciun motiv legal care să justifice colaborarea dintre: SRI şi CSM, SRI şi Inspecţia Judecătorească, SRI şi DNA, SRI şi ÎCCJ, pentru că pur şi simplu ar fi o formă de influenţă şi presiune neconstituţională şi ilegală. În acelaşi sens, trebuie făcute publice şi conţinutul tuturor protocoalelor încheiate de Parchetul General şi DNA cu SIE, DGIA, DIPI, IGP, BNR, ONPCS, ANC, Garda Financiară, CNVM, agenţii de stat etc”.
Partea nevăzută a protocoalelor
”Iar odată cu desecretizarea acestor documente, românii trebuie să afle şi partea nevăzută a lor. Adică: ce rapoarte, informări, delaţiuni s-au făcut în ultimii ani; din partea cui, şi mai ales în folosul căror şefi de instituţii; căt rău au făcut protocoalele şi care au fost ţintele. În concluzie, tot acest sistem paralel creat cu eludarea şi încălcarea legii, pus la punct, pe vremuri, detaliu cu detaliu la ordinul şi cu aprobarea lui Traian Băsescu, care, de la an la an a devenit tot mai toxic pentru România, categoric trebuie desfiinţat. Întrucât o parte a acestui sistem paralel continuă să funcţioneze şi astăzi, continuă să facă victime şi continuă să se pună mai presus de lege. Iar artizanii acestui club secret, şefii a ceea ce numim noi Statul Paralel, slugile lor, care cu toţii împreună au pus la cale efectiv sugrumarea României transformându-se, de-a lungul anilor, realmente în călăi, trebuie să răspundă totuşi în faţa legii.” a conchis Codrin Ștefănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News