Data publicării:

Descoperire: prima Lună din afara sistemului nostru solar

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Astronomii au identificat ceea ce pare a fi prima Lună detectată în afara sistemului nostru solar.

Această lună este un gigant gazos de mărimea planetei Neptun, care nu seamănă cu nicio Lună cunoscută până în prezent şi care orbitează o planetă gazoasă mult mai mare decât Jupiter, relatează Reuters.

Descoperirea a fost detaliată miercuri în jurnalul Science Advances, iar oamenii de ştiinţă s-au arătat surprinşi nu doar de faptul că aceasta demonstrează existenţa Lunilor în alte regiuni ale spaţiului - cercetătorii au ştiut că este doar o problemă de timp până când va fi găsit un astfel de satelit într-un alt sistem solar - ci şi de cât de diferită este Luna de cele aproximativ 180 din sistemul nostru solar. Este mare şi neobişnuită, după standardele din sistemul nostru solar, a declarat profesorul de astronomie de la Universitatea Columbia din Statele Unite, David Kipping, cu referire la luna cunoscută sub denumirea de exo-Lună deoarece se află în afara sistemului nostru solar.

O pereche neaşteptată

Lunile din sistemul nostru solar sunt în exclusivitate corpuri astronomice cu o suprafaţă stâncoasă sau îngheţată. Exo-Luna proaspăt descoperită şi planeta pe care o orbitează, cu o dimensiune de câteva ori mai mare în comparaţia cu masa celei mai mari planete din sistemul nostru solar, Jupiter, sunt gazoase - o pereche neaşteptată. Ele sunt situate la o distanţă de 8.000 de ani lumină faţă de Pământ.

Potrivit lui Kipping şi a coautorului studiului, Alex Teachey, absolvent al Universităţii Columbia, observaţiile realizate de ei cu ajutorul telescopului Hubble al NASA/ESA şi al telescopului Kepler al NASA au oferit prima dovadă clară a prezenţei unei exo-Luni. Totuşi, ei au precizat că descoperirea va putea fi confirmată prin alte observaţii realizate cu ajutorul telescopului Hubble în luna mai a anului viitor.

De dimensiunea lui Neptun

Exo-Luna este exponenţial mai mare în comparaţie cu cea mai mai mare Lună din sistemul nostru solar. Satelitul Jupiter, Ganymede, are un diametru de circa 5.260 de kilometri. Dimensiunea exo-Lunii este asemănătoare cu cea a planetei Neptun, cea mai mică dintre cele patru planete gazoase din sistemul nostru solar, cu un diametru de aproximativ 49.000 de kilometri.

Exo-Luna şi planeta sa (Kepler-1625b) orbitează în jurul Kepler-1625, o stea similară din punct de vedere al temperaturii cu Soarele nostru care este, însă, cu circa 70% mai mare. Exo-Luna, denumită Kepler-1625b-i, potrivit sciencemag.org, se deplasează pe o orbită aflată la circa 3 milioane de kilometri de planeta sa.

Masa satelitului este de circa 1,5% din cea a planetei sale. Kipping şi Teachey s-au bazat în această descoperire pe metoda tranzit cu care au fost descoperite până în prezent aproape 4.000 de planete situate în afara sistemului nostru solar, numite exo-planete. Dimensiunea şi compoziţia gazoasă ale exo-Lunii pun la îndoială actualele teorii privind modul de formare al Lunilor, notează Reuters.

Vezi și: Venus retrograd. Astrolog: Va scoate la iveală lucruri ascunse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel