Descoperire istorică la Târgoviște ce poate schimba manualele de istorie
Până în prezent, se credea că Biserica Domnească peste care a fost construit Turnul Chindiei reprezenta cea mai veche aşezare, fiind ridicată de Mircea cel Bătrân.
Două morminte vechi, mai multe monede şi câteva fragmente de podoabe care datează dinainte de anul 1400 au fost scoase la lumină de arheologi, la Curtea Domnească din Târgovişte, anunţă TVR. Această descoperire arată că cetatea este mult mai veche decât se credea iniţial.
Totuşi, noile descoperiri schimbă complet teoriile, specialiştii spunând că, aproape sigur, în zonă a existat o altă biserică, ridicată în jurul anului 1300 sau chiar mai demult.
Astfel, se confirmă bănuielile specialiştilor Muzeului de istorie din Târgovişte, conform cărora Cetatea este mult mai veche decât se credea.
Citește și: STUDIU MATERIA NEAGRĂ înconjoară galaxia vizibilă
Monedele şi podoabele vor putea fi admirate, curând, în cadrul colecţiei numismatice deţinute de Muzeul de istorie din Târgovişte.
Arheologii au anunţat că vor extinde săpăturile, pentru a găsi şi urme din vechea biserică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News