Data publicării:

Descoperire de senzație care ar putea elucida un mare mister al omenirii

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

O serie de rămășițe fosile descoperite pe insula indoneziană Flores ar putea risipi unul dintre cele mai persistente mistere din antropologie și anume cel cu privire la descendența speciei de umanoizi pitici ce trăiau pe această insulă indoneziană - așa-numiții "hobiți" de Flores, conform Reuters, care citează un studiu publicat în ultimul număr al revistei Nature.

O echipă de paleoantropologi a publicat miercuri un studiu în care descrie o serie de fragmente de oase și dinți, cu o vechime estimată la aproximativ 700.000 de ani, descoperite în albia unui râu, care par să aparțină speciei dispărute a oamenilor de Flores, specie ce era în prealabil cunoscută doar datorită descoperirii unor resturi fosile și a unor unelte din piatră, cu o vechime de între 190.000 de ani și 50.000 de ani, într-o peșteră de pe insula Flores, relatează Agerpres.

Hominizii din această specie denumită Homo floresiensis aveau puțin peste 1 metru înălțime și dispuneau de un creier de dimensiuni relativ mici, foarte asemănător cu cel de cimpanzeu.

Descoperirea fosilelor vechi de 700.000 de ani sugerează că această specie s-a desprins din specimene de Homo erectus de dimensiuni normale (mari), care trăiau în Asia, conform paleoantropologului Yousuke Kaifu de la Muzeul Național al Naturii și Științelor din Tokyo.

Homo erectus, care a apărut mai întâi în Africa în urmă cu aproximativ 1,9 milioane de ani, a populat și arhipelagul Indonezian. Pe insula Java, aflată la vest de Flores, au fost descoperite numeroase fosile de Homo erectus datând de acum 1,5 milioane până la acum 150.000 de ani. Fosilele specimenelor de Homo erectus de Java prezintă numeroase similarități cu cele ale "hobiților" de Flores descoperite în albia râului și care au o vechime de aproximativ 700.000 de ani, conform paleoantropologului Gerrit van den Bergh de la Universitatea australiană Wollongong.

Printre fosilele descoperite se numără patru dinți de adulți și doi de copii, un fragment de mandibulă și unul de craniu de la niște oameni de Flores care au murit, probabil, în cursul unei erupții vulcanice. Aceste fosile au fost descoperite într-un sit aflat pe o câmpie, la aproape 70 de kilometri est de peștera în care au fost descoperite primele oseminte de "hobit" în 2003.

Uneltele de piatră descoperite anterior sugerează că strămoșii de dimensiuni mari ai "hobiților" au ajuns pe insula Flores în urmă cu aproximativ 1 milion de ani, iar în următorii 300.000 de ani de evoluție, în care au rămas pe această insulă, s-au micșorat.

Youtube video image

"Acum se pare că 'hobitul' de Flores este de fapt un Homo erectus pipernicit", a susținut și arheologul Adam Brumm de la Universitatea australiană Griffith.

Reducerea dimensiunilor unor specii de animale care ajung pe insule, de-a lungul mai multor generații, reprezintă o adaptare la habitatul insular și este provocată în primul rând de resursele de hrană limitate.

Descoperirea unor fosile de "hobiți" de Flores vechi de 700.000 de ani infirmă ipoteza altor antropologi care susțineau că aceștia ar fi făcut parte din specia noastră, Homo sapiens, și că ar fi suferit de o afecțiune care îi făcea să rămână mici. Primele exemplare de Homo sapiens au apărut în Africa în urmă cu aproximativ 200.000 de ani.

De asemenea, caracteristicile acestor fosile nu susțin ipoteza că oamenii de Flores ar fi evoluat dintr-o specie și mai veche de hominizi, așa cum ar fi Homo habilis sau Australopithecus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel