Deratizare cu probleme într-un bloc din Suceava. Două persoane au ajuns la spital
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ambulanta
Ambulanta
Două persoane, soţ şi soţie, au ajuns sâmbătă la spital, după o acţiune de deratizare efectuată pe casa scării în blocul în care locuiesc, în zona Metro a oraşului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Sursa citată a spus că pe scara acelui bloc sunt 18 apartamente, la 15 dintre acestea nu a răspuns nimeni, iar la alte două persoanele din interior au declarat că nu au probleme.

Cele două persoane care au acuzat stare de rău au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare.

La faţa locului au intervenit o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă şi una de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, ambele cu medici.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că s-au făcut măsurători la faţa locului şi nu s-au identificat valori pozitive la substanţe toxice. Potrivit lui Alin Găleată, s-a realizat ventilarea casei scării şi nu sunt alte probleme, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel