Data actualizării:
Data publicării:

Deputatul Marko Atilla (UDMR) a demisionat din Parlament

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Marko Atilla (UDMR) a demisionat din funcția de deputat al României în ziua când plenul Camerei Deputaților ar fi trebuit să voteze cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării etnicului maghiar.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a aprobat luni cererea DNA în cazul deputatului UDMR Marko Attila Gabor de încuviințare a reținerii și arestării preventive. Potrivit vicepreședintelui Comisiei juridice, Ciprian Nica, pentru reținere au fost 17 voturi pentru, unul împotrivă și unul nul, iar pentru arestare preventivă s-au înregistrat 16 voturi pentru, unul împotrivă, o abținere și un vot nul.

Deputatul demisionar a fost reprezentat de doi avocați, care au transmis că Marko Attila Gabor este în Ungaria, "că nu se sustrage reținerii sau arestării şi că vrea să își dovedească nevinovăția".

Marko Atilla a fost condamnat în noiembrie anul trecut la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de retrocedări ilegale în care a fost judecat pentru abuz în serviciu, după ce inițial primise aceeași pedeaspă, dar cu executare.

Marko Atilla, protejat de Viktor Orban la Budapesta - avocat

DNA a cerut ulterior încuviințarea arestării preventive a lui Atilla în dosarul Alinei Bica, acuzat că a făcut parte din Comisia ANRP care a acordat ilegal o despăgubire omului de afaceri Gheorghe Stelian. Deputatul a plecat la Budapesta după ce colegii săi i-au ridicat imunitatea.

Ministerul Afacerilor Externe a spus că Marko Atilla poate fi predat statului român doar în baza unui mandat european de arestare, pe care diplomația română nu-l poate nici emite, nici pune în aplicare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel