Data actualizării:
Data publicării:

Deputații, convocați pentru OUG privind pensionarea la 65 de ani a angajatelor din învățământ

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ilustrativ
Ilustrativ

Plenul Camerei Deputaților s-a reunit, de la ora 16.00, în ședință pentru a prezenta și distribui comisiilor de specialitate proiectul de aprobare a OUG care prevede că persoanele de sex femininin care lucrează în instituțiile de învățământ se pot pensionar, opțional, la 65 de ani, în loc de 63.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 3/2020 pentru completarea articolului 284 din Legea educaţiei naţionale a fost introdus, luni, pe ordinea de zi a ședinței de plen, de către conducerea Camerei Deputaților. Guvernul a adoptat, joi, o ordonanță de urgență care prevede că persoanele de sex femininin care lucrează în instituțiile de învățământ se pot pensionare, opțional, la 65 de ani, în loc de 63. Ordonanța transpune în lege o decizie a Curții Constituționale cu privire la vârsta de pensionare.

Ce prevede proiectul

"Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.284 din Legea nr.1/2011, în sensul reglementării exprese a dreptului personalului didactic de gen feminin, de a contiuna executarea contractului individual de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Totodată, pentru prevenirea oricăror dificultăţi în aplicare, dar şi pentru a asigura o egalitate de tratament între femei şi bărbaţi cu privire la înţelesul sintagmei „vârsta standard de pensionare", este clarificată aplicarea dispoziţiilor referitoare la menţinerea ca titular în funcţia didactică sau la reîncadrarea în funcţia de personal didactic, cu luarea în considerare a opţiunii pentru continuarea executării contractului de muncă, până la împlinirea de către femei a vârstei de 65 de ani", se arată în fișa proiectului de lege.

Termenul de depunere a amendamentelor este 28 ianuarie. Raportul pe proiectul de lege va trebui depus pe 4 februarie. Camera Deputaților este prim for legislativ sesizat, Senatul fiind decizional în acest caz, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel