Data actualizării:
Data publicării:

PNL pierde un al zecelea deputat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul Ion Cupă a anunțat, luni, că demisioneză din PNL în urma Congresului organizat sâmbătă la Palatul Parlamentului, unde s-au luat decizii care arată că PNL și-a "abandonat identitate, istoria și tradițiile". El se va alătura proiectului politic inițiat de Călin Popescu Tăriceanu, la care au mai aderat, până la acest moment, alți 9 deputați liberali.

"Am decis ca astăzi să îmi depun demisia din Partidul Naţional Liberal. Este o decizie grea, însă ceea ce se întâmplă astăzi în PNL şi direcţia în care se îndreaptă partidul fac ca eu să nu mă mai regăsesc în acest partid. PNL, aşa cum îl ştim cu toţii, nu mai există, după ce conducerea sa a decis abandonarea identităţii politice, a istoriei, a tradiţiilor sale politice şi organizatorice. Această manevră politică sinucigaşă îşi va arăta consecinţele pentru PNL în perioada următoare, în care cetăţenii vor fi cei care vor sancţiona aceste derapaje. Electoratul a mai sancţionat o dată deciziile luate de conducerea PNL, însă aceştia se pare că nu învaţă din erorile comise", susţine Ion Cupă, într-un comunicat citat de Mediafax.

Cupă nu este de acord cu afilierea PNL la PPE și fuziunea cu PDL.

Șase deputați liberali și-au anunțat duminică demisia, la o zi după Congresul unde s-a votat intrarea în PPE și fuziunea cu PDL: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri.

Ioan Ghișe, despre plecarea din PNL. "Cred că s-a făcut o greșeală"

Sâmbătă, a anunţat că demisionează din PNL deputatul Graţiela Gavrilescu, ea reclamând că la Congres "s-a votat după cum era aranjat şi bileţele au circulat" şi precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu.

Şi deputatul Daniel Chiţoiu, fost ministru de Finanțe în Guvernul USL, a anunţat, luni, că şi-a dat demisia din PNL deoarece este nemulţumit de deciziile luate la nivelul Congresului PNL, prin care s-a decis afilierea la PPE şi fuziunea cu PDL, susţinând că partidul este "stăpânit de haos" şi a devenit un teren de bătălie între Antonescu şi Iohannis.

Deputatul PNL de Sălaj, Mirel Taloș, a anunțat și el luni că va demisiona din PNL pentru a i se alătura lui Tăriceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel