Departamentul de politici economice al CNMR, şef nou
Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR) anunţă cooptarea în echipa sa a unui tânăr cu experienţă şi expertiză internaţională în politici economice.
Departamentul de politici economice al CNMR va fi coordonat de Marcel Cristian Voia, co-Director al Centrului de Economie Financiară şi Monetară din cadrul Universităţii Carleton din Canada.
„Domnul Voia are experienţă vastă atât ca profesor asociat al Departamentului de Economie din cadrul Universităţii Carleton, Director al Centrului de Economie Financiară şi Monetară, cât şi prin oferirea de consultanţă în domeniul politicilor economice unor reputate instituţii internaţionale, Ministerul Afacerilor Externe din Canada, Banca pentru Dezvoltarea Afacerilor din Canada, Agenţia Canadiană pentru Oportunităţile Atlantice etc. Deţinător al unui doctorat în politici economice la U.W.O şi o listă impresionantă de lucrări publicate în literatură de specialitate internaţională, domnul Marcel Voia va construi şi va promova în cadrul CNMR un pol de expertiză extrem de important în zona politicilor economice pentru România într-o perioada critică pentru coerenţa şi stabilitatea politicilor economice ale României. Folosind expertiza dobândită în calităţile avute până în prezent, va oferi CNMR expertiză şi experienţele altor state mult mai stabile din perspectiva politicilor fiscal economice decât România", precizează CNMR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News