Data actualizării:
Data publicării:

Demisie la nivel înalt, în Anglia. Motiv surprinzător

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Preşedintele unui sindicat important din Anglia a demisionat.

Gordon Taylor, preşedintele sindicatului fotbaliştilor profesionişti din Anglia (PFA), şi-a anunţat demisia după ce a ocupat acest post timp de 38 ani, ca urmare a presiunii la care a fost supus după ce s-a aflat că a câştigat circa 20 de milioane lire sterline în ultimii 12 ani, relatează EFE.

Taylor, 74 ani, a renunţat la funcţia sa după ce o comisie independentă a finalizat o investigaţie asupra PFA. Fost jucător la Bolton Wanderers şi Birmingham, Taylor a intrat în colimatorul presei şi a fotbaliştilor după ce s-a aflat salariul uriaş care îi intra în buzunare. El nu va mai putea ocupa nicio funcţie la PFA în următorii cinci ani.

Conform presei engleze, peste 300 de jucători au semnat o scrisoare deschisă în care îi cereau demisia lui Taylor. Comitetul director a acceptat în final realizarea unei investigaţii asupra modului în care activează PFA, sindicat care acordă la finalul fiecărui sezon premii, inclusiv pentru cel mai bun jucător din Premier League.

Citește și:

Portarul Karius iese la atac. S-a săturat! Își dă clubul în judecată

Bayern Munchen, transfer de 80 de milioane de euro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel