"Luni dimineață îmi depun demisia din funcția de consilier general în CGMB.
Îmi pare foarte rău că am afectat imaginea USB şi le cer încă o dată scuze colegilor mei pentru cele întâmplate.
De asemenea, luni îmi voi prezenta în scris demisia din funcția de vicepreşedinte USB şi de preşedinte al filialei USB Sector 4.
Le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje de susținere zilele acestea. Nu e puțin lucru să ştii care-ți sunt prietenii "de vreme rea"", a transmis Dumitru Dobrev.
[citeste si]
Înainte de a face acest anunț, Dumitru Dobrev a explicat care a fost contextul în care a votat și pentru Nicușor Dan.
"Spre sfârşitul şedinței de consiliu de joia trecută, se votau membrii consiliilor de administratie de la diverse instituții, în special spitale. Trecuse faza votului secret (pentru nominalizații in CA) şi acum trebuiau votate hotărârile ca atare, prin urmare, un vot formal. Conveniserăm în USB că votăm pentru. La momentul respectiv, Nicuşor ieşise pentru câteva minute din sală, iar votul nu se inchidea, în sensul că în sistemul electronic de vot apăreau 49 de voturi din 50 de prezenți. De la prezidiu se făcea presiune că nu se închide votul.
Dintr-un mimetism prostesc, am făcut exact ce văzusem că face în dreapta mea o colegă consilier, de la un alt partid, care votase în locul cuiva de la prezidiu (poate se vede pe înregistrările oficiale, dacă sunt disponibile online). Nu mă scuz şi nu acuz. Trebuia să ştiu că "quod licet Jovi non licet bovi".
Îmi cer scuze colegilor mei şi simpatizanților USB pentru că am dat ocazia ca acest fapt să fie exploatat mediatic şi să vulnerabilizeze USB", a spus consilierul USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"