Statele Unite vor înregistra în anul financiar care se va încheia pe 30 septembrie un deficit bugetar de 1.300 miliarde de dolari, sub nivelul de 1.400 miliarde de dolari anticipat în aprilie, ca urmare a reducerii cheltuielilor federale, potrivit Comitetului pentru Buget din Congres (CBO).
Raportul bianual al comitetului, instituţie echidistantă politic, anticipează pentru anul care se va încheia în septembrie 2012 un deficit de 973 miliarde de dolari, în scădere faţă de prognoza anterioară, de 1.100 miliarde de dolari.
Deficitul bugetar va continua să scadă, odată cu îmbunătăţirea condiţiilor din economie, deşi într-un ritm lent, potrivit CBO.
Agenţia anticipează pentru ultimul trimestru o rată a şomajului de 8,9%, care va ajunge la 8,5% în aceeaşi perioadă a anului fiscal viitor, când preşedintele Barack Obama va încerca să fie reales.
CBO anticipează o rată a şomajului care se va menţine peste 8% până în 2014 şi o inflaţie de 1,5% din 2013 până în 2016.
Deficitul va fi mult mai ridicat dacă Congresul şi preşedintele vor menţine facilităţile fiscale aprobate în timpul preşedinţiei lui George Bush, care vor expira în 2012, sau dacă legislativul nu va reduce plăţile către medici prin programul Medicare, avertizează CBO.
Deficitul din 2011 va fi de peste o mie de miliarde de dolari pentru al treilea an consecutiv.
La începutul lunii august, Statele Unite au evitat intrarea în incapacitate de plată după ce Congresul a aprobat majorarea plafonului de îndatorare al ţării, cu condiţia ca un comitet echidistant să conceapă un plan de reducere a deficitului bugetar care să fie acceptat de legislativ.
Economia americană va avansa în acest an cu 2,3%, după 3% în 2010. Ritmul se va accelera uşor anul viitor, la 2,7%, potrivit noilor estimări ale CBO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem două luni cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Victor Negrescu, intervenție fermă împotriva tăierii a 1,52 miliarde de euro din bugetul anual al UE
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Cum ne întărim imunitatea din alimentație. Dr. Simona Carniciu, sfaturi utile. Mare atenție la cantitatea de fructe consumate!
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024