Decret prelungire stare de urgență - Vot final în Parlament
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Ilustrativ
Ilustrativ
Astăzi are loc dezbaterea şi votul în Parlament asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Parlamentul se va întruni, joi, în şedinţă online, pentru dezbaterea şi votul asupra solicitării preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.240/2020. Şedinţa va începe la ora 12,00.

Miercuri, Comisiile juridică, de apărare şi pentru sănătate ale celor două Camere ale Parlamentului au dat rapoarte de încuviinţare a decretului preşedintelui. De asemenea, Comisiile de politică economică, afaceri europene, muncă, transporturi şi învăţământ au avizat favorabil decretul.

Parlamentarii au făcut o serie de propuneri şi recomandări, care vor fi transmise preşedintelui şi Guvernului.

Ce prevede noul decret prezidențial

Proiectul de hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedinte privind prelungirea stării de urgenţă, care urmează să fie supus votului plenului Parlamentului, prevede la articolul 1 că "se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020".

Au fost, însă, introduse mai multe articole care prevăd, între altele, ca "pe durata stării de urgenţă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi să fie dispusă numai prin acte normative cu putere de lege" şi doar pentru "prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19, temeinic motivată şi cu respectarea strictă a exigenţelor art. 53 alin. (2) din Constituţia României".

Pe perioada stării de urgenţă, periodic, la fiecare 7 zile sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea şi combaterea epidemiei COVID-19 şi motivele care le-au determinat. În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet, mai prevede proiectul de hotărâre.

În termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice în această perioadă şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii şi propuneri, în condiţiile prevăzute de Constituţia României, se mai arată în proiect.

Cum vor vota parlamentarii

*** Parlamentarii PSD, USR, PMP, UDMR, ai minorităţilor naţionale şi ai PNL au anunţat că vor vota pentru încuviinţarea decretului.

* Comitetul Executiv Naţional al PSD a stabilit ca parlamentarii formaţiunii să voteze pentru prelungirea stării de urgenţă cu 30 de zile.

"Am decis astăzi că vom vota prelungirea stării de urgenţă, dar şi că determinăm, în acelaşi timp, Guvernul să acţioneze, să facă ceva concret pentru oameni. Chiar de astăzi, în proiectul de hotărâre privind încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă adoptat de comisiile de specialitate am prevăzut ca măsurile luate de Guvern să fie temeinic motivate, să nu mai revină a doua zi asupra lor pentru că şi-au dat seama între timp că au greşit", a spus Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al partidului, într-un mesaj video postat pe Facebook după şedinţa conducerii PSD.

* Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat că parlamentarii partidului vor vota împotriva decretului, considerând că preşedintele şi premierul nu au ţinut cont de 15 solicitări pe care le-a formulat anterior.

* Şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că nu va vota prelungirea stării de urgenţă, invocând faptul că nu au fost luate măsuri medicale, sociale şi economice.

* Partidul Mişcarea Populară va vota în favoarea decretului şi propune Guvernului implementarea unui plan de repornire a economiei şi testarea întregului personal medical şi a celui auxiliar din spitale, a anunţat preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

* Şi Uniunea Salvaţi România afirmă că va vota pentru decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă, considerând că este evident că nu s-a trecut de faza cea mai grea a pandemiei şi că e nevoie în continuare de măsuri speciale.

* Parlamentarii UDMR vor vota decretul, pe motiv că este absolut evident că măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea epidemiei trebuie continuate, a declarat, pentru Agerpres, Cseke Attila.

* Prelungirea stării de urgenţă este o decizie cât se poate de raţională în contextul actual iar parlamentarii grupului minorităţilor naţionale votează în favoarea decretului prezidenţial, a declarat, marţi, pentru Agerpres, şi liderul grupului, Varujan Pambuccian.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României cu 30 de zile.

"Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri împotriva COVID-19", a spus şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel