Data publicării:
Fondurile europene, CONDIȚIONATE de statul de drept. Acord provizoriu
Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene şi negociatorii Parlamentului European au ajuns la un acord privind mecanismul accesării fondurilor comunitare.
Preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu negociatorii Parlamentului European privind un mecanism de condiţionare a accesului la fonduri comunitare de respectarea normelor statului de drept, un sistem care ar putea funcţiona prin dubla majoritate calificată, transmite Mediafax.
"Preşedinţia germană a Consiliului UE şi negociatorii Parlamentului European au ajuns joi la un acord provizoriu privind un nou regim general de condiţionalităţi pentru protejarea bugetului Uniunii Europene. Regimul de condiţionalităţi face parte din setul de măsuri asociate noului Cadru financiar multianual şi Planului de relansare. Permite protejarea bugetului UE în cazul în care se stabileşte că încălcările normelor statului de drept într-un stat membru afectează sau riscă să afecteze grav gestionarea financiară sănătoasă a bugetului UE sau protejarea intereselor financiare ale UE într-un mod suficient de direct. Sunt acoperite de acest sistem toate fondurile UE, inclusiv resursele alocate prin instrumentul de relansare Noua Generaţie UE.", anunţă Consiliul Uniunii Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News