Decizie definitivă a ICCJ: Paula Iacob a colaborat cu Securitatea
Avocata Paula Iacob a colaborat cu Securitatea, au decis, miercuri după-amiază, magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care au respins recursul acesteia față de decizia de anul trecut a Curţii de Apel Bucureşti (CAB). Hotărârea este definitivă.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a constatat, în mai 2009, că Paula Iacob, fost avocat al familiei Ceauşescu, a colaborat cu fosta poliţie politică. Constatarea a fost urmarea verificărilor făcute în 2009 în contextul candidaturii Paulei Iacob pentru Parlament. În iulie 2009, Colegiul CNSAS a sesizat instanţa CAB, iar în 15 martie 2011, CAB a admis acţiunea CNSAS, constatând că Paula Iacob a colaborat cu fosta Securitate. Decizia a fost contestată de Paula Iacob la instanţa supremă, dosarul fiind înregistrat în 24 august 2011.
Potrivit celor declarate de avocata Paula Iacob, organele fostei securităţi o urmărea sistematic, însă nu a colaborat niciodată cu acestea într-un mod onest şi sincer, cu atât mai mult nu a furnizat date despre familie sau prieteni.
De asemenea, Paula Iacob preciza că nu pune preţ pe o decizie care nu este definitivă în acest caz și că a atacat soluţia Curţii de Apel cu recurs la instanţa supremă, potrivit Mediafax.
Considerând că decizia CAB nu este nici prima nici ultima greşeală a unei instanţe, avocata a reclamat că în procesul de la Curtea de Apel Bucureşti nu i-a fost încuviinţată o probă semnificativă, respectiv aceea cu martori, ea dorind ca instanţa să-i audieze pe cei despre care se spune că ar fi oferit informaţii fostei Securităţi.
Paula Iacob preciza că toate cunoştinţele ei ar fi ştiut despre aşa-zisa ei colaborare cu Securitatea, despre care arăta că nu a fost niciodată una "onestă şi sinceră", dar și că, la rândul lor, ofiţerii Securităţii încercau să o conducă pe piste eronate.
Avocata preciza că a fost scoasă, în final, din circuitul colaboratorilor, tocmai din motivul lipsei de sinceritate al informărilor, însă în permanenţă casa, corespondenţa şi cunoştinţele i-au fost urmărite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News