Decizie de ultimă oră a Casei Regale
Casa Regală va oferi certificate de Furnizor Regal unor companii şi burse pentru studenţi.
Casa Regală va oferi marţi certificatul de Furnizor Regal unor companii şi unor persoane din România şi burse regale destinate unor studenţi cu rezultate remarcabile la studii, aflaţi într-o situaţie materială precară.
Potrivit unui comunicat al Casei Regale, transmis Agerpres, Custodele Coroanei Române, Margareta, va oferi marţi, de la ora 16,00, în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, certificatul de Furnizor Regal unor companii şi unor persoane din România ale căror produse, creaţii şi servicii sunt apreciate şi folosite de Familia Regală.
În aceeaşi zi, la ora 15,00, în Aula Mare a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, principele Radu va acorda Bursa Regele Carol I şi Bursa Regina Elisabeta (anul al III-lea), unor studenţi care au rezultate remarcabile la studii şi se află într-o situaţie materială precară.
[citeste si]
Patru burse regale cu caracter anual au fost fondate de Custodele Coroanei Române şi principele Radu, în anul 2015.
Bursa Regele Carol I şi Bursa Regina Elisabeta sunt destinate studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, iar Bursa Regele Ferdinand I şi Bursa Regina Maria sunt oferite anual studenţilor Universităţii Academiei de Ştiinţe din Chişinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News