De la frig, la cald. Vreme capricioasă pentru restul lunii mai. ANM a publicat prognoza
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru perioada 16 - 29 mai.
Meteorologii anunță că, în următoarele zile, vremea se va răci semnificativ, cu temperaturi ce vor ajunge în Transilvania la 13 grade Celsius. Ulterior, vremea se va încălzi, dar urmează temperaturi oscilante.
BANAT
După data de 16 mai, când media maximelor se va situa în jurul a 28 de grade, vremea se va răci semnificativ astfel că, în 18 mai, se vor înregistra 19...20 de grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat urmând ca media maximelor să atingă din nou 28 de grade în ziua de 21 mai. În intervalul 22 – 29 mai, maximele vor scădea ușor de la o zi la alta, astfel că media regională va fi cuprinsă între 24 și 26 de grade. În primele 3 nopți de prognoză, media minimelor se va situa în jurul a 12 grade, apoi va scădea semnificativ, astfel încât în data de 19 mai se vor înregistra 5 grade. Ulterior datei de 19 mai, vremea se va încălzi treptat, media minimelor fiind de 12...13 grade în data de 22 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 22 - 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în 17 mai, apoi în intervalul 22 – 29 mai.
CRIŞANA
La începutul intervalului media maximelor va fi de 27 de grade, apoi o răcire semnificativă a vremii va face ca, în medie, în ziua de 18 mai să se atingă 17 grade. Ulterior, acestei zile vremea se va încălzi ușor, urmând ca media maximelor să urce din nou spre valori de 26...27 de grade în data de 21 mai. În intervalul 22 - 29 mai, tendința maximelor este de scădere treptată de la o zi la alta, astfel că media regională va fi cuprinsă între 22 și 24 de grade. Minimele vor scădea de la 10...11 grade, în primele nopți ale intervalului spre valori în jurul a 4 grade în 19 mai, apoi vor crește spre 13 grade, în medie regională, în data de 22 mai. Ulterior datei de 22 mai, minimele vor scădea, dar scăderea nu va fi semnificativă, astfel că mediat regional în intervalul 22 - 29 mai se vor înregistra 10...11 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în 17 mai, apoi va fi în creștere în intervalul 21 - 29 mai.
TRANSILVANIA
În primele zile ale intervalului, media maximelor va fi de 22...24 de grade, apoi vremea se va răci accentuat, urmând ca în 18 mai să se înregistreze 13 grade. Ulterior zilei de 18 mai, maximele vor crește de la o zi la alta, astfel că în 22 mai se vor atinge din nou, 24 de grade în medie. În intervalul 23 – 29 mai, variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că maximele vor fi cuprinse între 22 și 23 de grade, în medie. Minimele vor fi de 8...9 grade, mediat regional în primele 3 nopți ale intervalului, apoi vor scădea spre 3...4 grade în nopțile de 19 și 20 mai. Ulterior datei de 20 mai, minimele vor crește spre 8...9 grade, în medie în zilele de 22 și 23 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 23 – 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în zilele de 17 și 18 mai, apoi va crește în intervalul 22 - 29 mai.
MARAMUREŞ
Intervalul va debuta cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul valorii de 24 de grade, în medie regională, apoi valorile termice diurne vor scădea semnificativ până spre 14 grade în ziua de 18 mai. Ulterior acestei zile, maximele vor crește până spre medii în jurul a 26 de grade, în data de 21 mai. În intervalul 22 - 29 mai, variațiile vor fi nesemnificative, maximele fiind cuprinse între 22 și 24 de grade, în medie. Minimele vor scădea de la medii de 8...9 grade la începutul intervalului, până spre 3 grade în data de 19 mai, apoi vor crește până spre medii în jurul a 10...11 grade în 22 mai, valoare ce ulterior va fi de interes pentru intervalul 23 - 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în ziua de 17 mai, apoi în intervalul 21 - 29 mai.
MOLDOVA
În primele două zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 24...25 de grade, apoi vremea se va răci accentuat urmând astfel ca în data de 18 mai să se atingă 14 grade. Ulterior zilei de 18 mai, maximele vor crește de la o zi la alta până spre 26 de grade în zilele de 21 și 22 mai, apoi tendința va fi de scădere. Scăderea nu va fi însă notabilă de la o zi la alta, astfel încât în intervalul 23 - 29 mai, media maximelor va fi de 23...24 de grade. Pornind de la 9...10 grade, mediat regional, minimele vor scădea până spre 6 grade în data de 19 mai, apoi vor crește până spre valori de 12 grade în 22 și 23 mai, valoare ce ulterior va caracteriza intervalul 24 - 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în 17 și 18 mai, apoi va crește în intervalul 22 - 29 mai.
DOBROGEA
În primele zile ale intervalului de prognoză, media maximelor va fi de 22...24 de grade, apoi o răcire semnificativă a vremii va conduce la înregistrarea a 16 grade în zilele de 18 și 19 mai. După data de 19 mai, maximele vor crește ușor de la o zi la alta până spre 24 de grade, în 22 și 23 mai, apoi în intervalul 24 - 29 variațiile termice vor fi nesemnificative, media maximelor urmând a fi de 22...23 de grade. Minimele vor avea un parcurs similar, acestea urmând a scădea de la medii de 14 grade în primele nopți spre 8 grade în data de 19 mai, apoi vor crește până în noaptea de 23 mai când se vor atinge din nou 14 grade, valoare ce ulterior va caracteriza intervalul 24 - 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în intervalul 16 - 20 mai, apoi va crește în intervalul 23
– 29 mai.
MUNTENIA
Pornind de la 27...29 de grade, în medie la începutul intervalului, maximele vor scădea spre 18 grade în data de 18 mai, apoi vor crește până în data de 22 mai, când se vor atinge 27 de grade. Ulterior datei de 22 mai, variațiile vor fi în general nesemnificative, astfel încât în intervalul 23 - 29 mai, mediat regional, maximele vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade. Minimele vor scădea de la medii de 12...13 grade în primele 3 nopți, spre 6 grade în data de 19 mai, apoi vor crește din nou până spre 12 grade în data de 23 mai, valoare ce ulterior va fi de interes pentru intervalul 24 - 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în intervalul 17 - 19 mai, apoi în intervalul 23 – 29 mai.
OLTENIA
La începutul intervalului de prognoză vor fi în medie 28 de grade, apoi maximele vor coborî spre 20...21 de grade în zilele de 18 și 19 mai. Ulterior zilei de 19 mai, maximele vor crește din nou, astfel încât în data de 22 mai se vor atinge din nou 28 de grade. În intervalul 23 - 29 mai, maximele vor fi în scădere ușoară de la o zi la alta, astfel că mediat regional acestea vor fi cuprinse între 25 și 27 de grade. Minimele vor coborî spre medii în jurul a 5 grade în data de 19 mai, pornind de la 12...14 grade în primele nopți. Ulterior datei de 19 mai, minimele vor crește spre 12 grade în 22 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 23 - 29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în zilele de 17 și 18 mai, apoi va crește în intervalul 24 - 29 mai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News