Data publicării:
De la BAL, la SPITAL. Șapte morți și și cel puțin 177 de oameni infectați cu COVID-19 după o NUNTĂ
O nuntă a devenit focar de infecție pentru zeci de oameni. Șapte persoane au murit și alte 177 au ajuns la spital după ce s-au infectat cu COVID-19.
Şapte oameni au murit şi cel puţin 177 de persoane s-au infectat cu COVID-19 după ce au participat la o nuntă, transmite Agerpres. S-a întâmplat în micul stat american Maine, în apropiere de Canada.
Nunta, la care au participat 65 de persoane,încălcând limita oficială de maximum 50 de persoane, a avut loc în 7 august, mai întâi cu o ceremonie la o biserică baptistă şi apoi o recepţie la "Big Moose Inn", două locaţii în apropiere de pitorescul orăşel Millinocket (4.000 de locuitori). Zece zile mai târziu, 24 de persoane legate de acest eveniment au fost testate pozitiv pentru COVID-19, iar Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) din Maine a deschis o anchetă.
Nunta, epicentrul virusului
Directorul centrului, Nirav Shah, a oferit joi un nou bilanţ: cel puţin 177 de persoane infectate şi şapte persoane decedate, dintre care "niciuna nu a fost prezentă fizic" la nuntă, a spus el.
Investigaţiile privind contactele au legat mai multe focare de coronavirus apărute în Maine de această nuntă: peste 80 de cazuri într-o închisoare la 370 km distanţă, unde unul dintre gardieni a fost la nuntă, 10 cazuri probabile într-o biserică baptistă din aceeaşi zonă, şi 39 de cazuri şi şase decese într-un cămin de bătrâni, la 160 km de Millinocket.
"Când am aflat ce s-a întâmplat, toată lumea s-a întors în izolare (...) Am închis totul în oraş", a declarat Cody McEwen, preşedintele Consiliului municipal.
Pentru acest oraş şi regiunea sa, care relaxase regulile de distanţare introduse la începutul epidemiei şi credea că virusul aparţine trecutului, reapariţia bolii a fost brutală. Locuitorii sunt acum revoltați că din cauza nuntașilor ei trebuie să stea în carantină.
De la începutul epidemiei, în întreaga lume au fost înregistrate o serie de evenimente "ultra-propagatoare" care au provocat un număr exponenţial de cazuri. Primele identificate în Statele Unite au fost o conferinţă a unei companii de biotehnologie din Boston în februarie, la care au participat circa 175 de persoane, şi o înmormântare în Georgia, unde peste 100 de persoane au contractat virusul. În ultimele săptămâni, focare au fost înregistrate în mai multe campusuri universitare, determinând trimiterea studenţilor acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News