Data actualizării:
Data publicării:

Zelenski, gata să renunțe la teritoriile capturate de Rusia dacă Ucraina intră "sub umbrela NATO"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski admite că ar fi dispus să renunțe temporar la teritoriile pierdute dacă Ucraina ar intra în NATO.

Președintele Ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat că ar putea fi încheiat un acord de încetare a focului și că ar fi dispus să renunțe temporar la teritoriile pierdute în fața Rusiei, dacă teritoriul ucrainean pe care îl controlează ar fi luat „sub umbrela NATO”, scrie Sky News.

Într-un interviu acordat jurnalistului Stuart Ramsay, președintele ucrainean a fost rugat să răspundă informațiilor din presă potrivit cărora unul dintre planurile președintelui ales al SUA, Donald Trump, de a pune capăt războiului, ar putea fi ca Kievul să cedeze pământul pe care Moscova l-a ocupat, în schimbul aderării Ucrainei la NATO.

Zelenski vorbește despre oprirea „fazei fierbinți a războiului”

Zelenski a spus că aderarea la NATO va trebui să fie oferită părților neocupate ale țării pentru a pune capăt „fazei fierbinți a războiului”, atâta timp cât invitația NATO în sine recunoaște granițele recunoscute internațional ale Ucrainei. Astfel, acesta a părut că ar putea accepta faptul că părțile de est ocupate de Rusia ar rămâne în afara unui astfel de acord pentru moment.

„Dacă vrem să oprim faza fierbinte a războiului, trebuie luat sub umbrela NATO teritoriul Ucrainei pe care îl avem sub controlul nostru”, a spus el.

"Trebuie să o facem repede. Și apoi teritoriul ocupat al Ucrainei, Ucraina îi poate primi înapoi într-un mod diplomatic", a mai spus acesta.

Zelenski a spus că este nevoie de o încetare a focului pentru a „garanta că Putin nu se va întoarce” pentru a ocupa mai mult teritoriu ucrainean.

El a spus că NATO ar trebui să acopere „imediat” partea Ucrainei care rămâne sub controlul Kievului, lucru de care Kievul ar avea „foarte mult nevoie”.

„Trebuie să lucrăm cu noul președinte”



În primul său interviu pentru presa britanică de la câștigarea alegerilor lui Trump, Zelenski a fost întrebat ce părere are despre președintele ales a SUA și a spus că „trebuie să lucrăm cu noul președinte” pentru a „avem cel mai mare susținător”.

„Vreau să lucrez direct cu el pentru că există voci diferite ale oamenilor din jurul lui. Și de aceea nu trebuie să permitem nimănui din jur să ne distrugă comunicarea”, a spus el.

"Nu va fi de ajutor și va fi distructiv. Trebuie să încercăm să găsim noul model. Vreau să împărtășesc cu el idei și vreau să aud de la el ce are de spus", a mai declarat acesta.

Zelenski, întrebat dacă a vorbit cu Trump

Întrebat dacă a vorbit cu Trump, Zelenski a spus că ei au vorbit în septembrie când se afla la New York, adăugând: „Am avut o conversație. A fost foarte caldă, bună, constructivă... A fost o întâlnire foarte bună și a fost un prim pas important – acum trebuie să pregătim câteva întâlniri”.

Interviul este prima dată când Zelenski face aluzie la un acord de încetare a focului care ar include controlul rusesc asupra teritoriului ucrainean. De la declanșarea conflictului, Zelenski nu a spus niciodată că va ceda Rusiei vreun teritoriu ucrainean ocupat - nici despre Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o în februarie 2014 și a anexat-o oficial luna următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel