De Centenar, inima Bucovinei reunite bate la București, în inima Țării Mamă!-Galerie foto
Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural, organizează, în perioada 23-25 noiembrie 2018, în Piața George Enescu (în apropierea Ateneului Român), evenimentul dedicat Centenarului Unirii Bucovinei cu Patria Mamă, precum și românilor din nordul Bucovinei, un eveniment de suflet și simțire românească, închinat legăturii indestructibile a românilor din nordul Bucovinei cu Țara Mamă.
La evenimentul denumit „Festivalul Bucovinei" vor participa asociațiile culturale ale românilor din Regiunea Cernăuți, personalități ale comunității românești din nordul Bucovinei, reprezentanți ai presei de limba română din Ucraina, precum și primari ai localităților cu populație românească din acea zonă.
Desfășurat sub sloganul „Reunim Bucovina Istorică", festivalul va fi însuflețit de peste 300 de artiști, de ansambluri folclorice, de meșteșugari populari și de cei mai pricepuți bucătari de pe plaiurile bucovinene. Arta, tradițiile, portul popular și gustoasele bucate din Bucovina, ce vor fi prezentate publicului în cele trei zile, au rolul de a promova și strânge relațiile cu cei peste 700.000 de români care trăiesc dincolo de granița de nord-est. Pentru că noi, românii din Țara Mamă, avem datoria de suflet de a informa opinia publică despre situația învățământului în limba română din Ucraina și de a susține strângerea de fonduri pentru școlile și grădinițele românești din această țară.
O primă și frumoasă inițiativă de a sprijini unitățile de învățământ românești din Ucraina aparține companiei Wirquin România, care va dona instalații sanitare noi și performante pentru acestea.
Evenimentul are loc într-un cort încălzit, cu suprafața de 1.300 de metri pătrați, unde se vor afla ca invitați peste 150 de artiști și oficialități române din Bucovina de Nord (Ucraina).
Organizatorii invită bucureștenii să le fie alături de vineri, 23 noiembrie, până în 25 noiembrie, pentru a arăta că, în inima Bucureștiului se întregește inima Bucovinei, care va bate alături de inima Patriei Mamă.
PROGRAM FESTIVALUL BUCOVINEI 23 – 25 NOIEMBRIE 2018
VINERI, 23 NOIEMBRIE 2018
12.00 Parada Ansamblurilor 13.00 Ansamblul Gura Izvorului din Vatra Moldoviței și Ansamblul Perla din Cernăuți
13.35 Recital Ansamblul Mahala
14.00 Recital Felicia Oblesniuc și Taraful Huțulca
14.45 Ansamblul Izvorașul din Rupcea
15.05 Ansamblul Răzeșii Bucovinei
15.30 Recital Mihai Hrincescu. Moment de dans Plaiurile Pojorâtei
16.00 „Să vorbim despre istoria și tradițiile Bucovinei"
16.20 Recital Mariana Maloș
16.35 Recital Ansamblul din Ostrița/Cernăuți
17.00 Recital Ansamblul Țărăcuța din Mărșinți/Cernăuți
17.30 Recital Sorin Filip și Ansamblul Ciprian Porumbescu
18.15 Recital Mariana Maloș. „Să vorbim despre istorie" cu Elena Nandriș, primar Mahala/Ucraina
18.10 Recital Călin Brăteanu
18.45 Recita Angelica Flutur și Ansamblul Gura Izvorului/Vatra Moldoviței
19.15 Recital Ansamblul Arcanul din Suceava
19.50 Recital Alexandru Brădățan și Ansamblul Cetina din Vama
20.25 Recital Ansamblul Miorița din Boian/Cernăuți
20.55 Recital Ansamblul Perla din Cernăuți și Ansamblul Mugurelu din Pătrăuți/Cernăuți
SÂMBĂTĂ, 24 NOIEMBRIE 2018
11.30 Recital Felicia Oblesniuc și Taraful Huțulca
12.00 Recital Junii Covăsneni
12.35 Recital Ansamblul Ai lui Ștefan Noi Oșteni de la Putna
13.00 Parada Ansamblurilor Folclorice pe traseul: parcarea din Piața George Enescu – Calea Victoriei – str. Edgar Quinet – zona Fântâni – Universitate – Bd. Nicolae Bălcescu – Bd. Gheorghe Magheru – str. Piața Amzei – Calea Victoriei – parcarea din Piața George Enescu.
14.00 Ansamblul Gura Izvorului din Vatra Moldoviței și Ansamblul Perla din Cernăuți
14.35 Recital Ansamblul Mahala 15.00 Ansamblul Izvorașul din Rupcea
15.25 Ansamblul Răzeșii Bucovinei
15.45 Recital Mihai Hrincescu. Moment de dans Plaiurile Pojorâtei
16.15 Vernisaj expoziție „Bucovina 100" a Asociației Fotografice Bucovina FOTOgenica
16.45 Recital Mariana Maloș
17.00 Recital Ansamblul din Ostrița/Cernăuți
17.30 Recital Ansamblul Țărăncuța din Mărșinți/Cernăuți
18.00 Recital Sorin Filip și Ansamblul Ciprian Porumbescu
18.30 Deschidere Balul Bucovinei
18.50 Recital Călin Brăteanu și Ansamblul Ciprian Porumbescu
19.25 Recital Angelica Flutur și Ansamblul Gura Izvorului/Vatra Moldoviței
19.55 Recital Ansamblul Arcanul din Suceava
20.30 Recital Alexandru Brădățan și Ansamblul Cetina din Vama
21.05 Recital Ansamblul Miorița din Boian/Cernăuți
21.35 Recital Ansamblul Perla din Cernăuți și Ansamblul Mugurelu din Pătrăuți/Cernăuți
DUMINICĂ, 25 NOIEMBRIE 2018
12.35 Recital Junii Covăsneni
13.05 Recital Ansamblul Ai lui Ștefan Noi Oșteni de la Putna
13.35 Ansamblul Gura Izvorului din Vatra Moldoviței și Ansamblul Perla din Cernăuți
14.10 Recital Ansamblul Mahala
14.35 Ansamblul Izvorașul din Rupcea
15.00 Ansamblul Răzeșii Bucovinei
15.20 Recital Mihai Hrincescu. Moment de dans Plaiurile Pojorâtei
16.00 Recital Mariana Maloș
16.35 Recital Ansamblul din Ostrița/Cernăuți
17.05 Recital Ansamblul Țărăncuța din Mărșinți/Cernăuți
17.35 „Să vorbim despre istoria și tradițiile Bucovinei"
18.25 Recital Angelica Flutur și Ansamblul Gura Izvorului/Vatra Moldoviței
19.10 Recital Ansamblul Arcanul din Suceava
19.45 Recital Alexandru Brădățan și Ansamblul Cetina din Vama
20.15 Recital Ansamblul Perla din Cernăuți și Ansamblul Mugurelu din Pătrăuți/Cernăuți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News