De ce spune Ponta că PSD este un partid puternic
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a vorbit, joi, la conferinţa de alegeri a social-democraţilor din Capitală, despre relația sa cu Marian Vanghelie. Premierul a arătat că PSD este un partid puternic, în condiţiile în care el şi Marian Vanghelie, fostul lider al filialei, au reuşit să rămână şi să trăiască în aceeaşi formaţiune politică.
"Dacă Marian Vanghelie şi cu mine, câinele şi pisica, pot să trăiască în acelaşi partid, înseamnă că suntem un partid puternic. (...) Marian m-a întrebat: «Dacă vrei, plec din partid, să nu zici că din cauza mea...». I-am spus: «Nu, stai aici, să câştigăm alegerile, să demonstrăm că putem să câştigăm împreună, nu să pierdem separat»", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.
Liderul PSD a arătat că, în opinia sa, deciziile pe care le-au luat el, ca preşedinte al partidului, şi Marian Vanghelie, au fost luate spre binele PSD.
Ambasadorul Vanghelie
Ponta l-a numit pe Vanghelie "ambasador" şi l-a felicitat pentru faptul că şi-a păstrat mandatul de primar.
"Domnul ambasador Vanghelie îşi aduce aminte că ultima dată când am fost la o conferinţă a PSD Bucureşti a fost în 2003, când încă exista teatrul de operetă", a subliniat Ponta, arătând că îi va lăsa pe "ambasadorii" Hrebenciuc şi Vanghelie să reprezinte PSD.
"O să-i las pe ambasadorii Hrebenciuc şi Vanghelie să reprezinte interesele PSD în toate partidele din această ţară. Vă rog să transmiteţi mesajul meu în acest sens şi cine nu-şi păzeşte parlamentarii, n-o să-i păzesc eu", a spus Ponta, cu referire la parlamentarii PPDD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News