„Trebuie să suporți dezumanizări și umiliri constante”, „totul este gândit pentru a distruge relațiile umane”, „credeam că sunt un inutil care deranjează pe toată lumea”. Sunt numai câteva dintre declarațiile angajaților de la France Télécom. De Ce News vă prezintă mărturisirile unor angajați ai companiei franceze care se confruntă deja cu 60 de sinucideri.

A petrecut un an de zile fără să vorbească. Un nod de teamă, de anxietate îi bloca corpul și sufletul. Joel Peron a rupt tăcerea recent și a declarat pentru publicația spaniolă El Mundo că nu îi mai este frică și că poate povesti tot infernul prin care a trecut. Este pensionat anticipat la cei 49 de ani ai săi și și-a petrecut jumătate de viață pe holurile celei mai mari companii telefonice din Franța. Aceeași care adună o listă neagră de 60 de sinucideri, câteva tentative de sinucidere eșuate și zeci de demisii.

Ultima sinucidere, în persoana lui Rémy L., este a doua din acest an. Rémy a fost coleg cu Joel, care recunoaște că s-a gândit de multe ori să-și pună și el capăt zilelor. „Au fost momente în care doream să mă sinucid. Simțeam că sunt inutil, că nimeni nu are nevoie de mine. Credeam că deranjez pe toată lumea și voiam să dispar, să eliberez terenul. Este o tortură morală, un proces de distrugere spirituală care te mănâncă puțin câte puțin”, mărturisește Joel Peron.

Infernul său a început în 2005, opt ani după ce compania s-a privatizat. Mai întâi l-au anunțat că postul său se restructurează și i s-a oferit să lucreze ca teleoperator. După ce a refuzat oferta, i s-a oferit un birou, în care a stat luni de zile singur, fără vreun post sau vreo responsabilitate. „A fost prima fază dintr-un proces lung de dezumanizare. Eram singur între patru pereți, nu îmi dădeau nimic de muncă și nu venea nimeni să mă vadă”, explică bărbatul. „La fiecare întâlnire cu superiorul meu, mă făcea să mă simt în plus, începeam să cred că nu acela era locul meu. Tot ceea ce făceam era greșit. După un an, ajungi să crezi că nu ești bun de nimic”. Au urmat un infarct, o întrerupere a muncii pentru 10 luni, probleme acasă, depresie, cererea de transfer refuzată în repetate rânduri și tăierea primelor și înghețarea creșterilor salariale. „Corpul meu a reacționat la toate aceste lucruri. Era o tortură mentală. Este un comportament criminal”, adigură Joel.

„Fiecare deces este o lovitură care nu lasă pe nimeni indiferent. După ce s-a sinucis Rémy mulți dintre noi nu mai putea să trecem prin clădirea în care lucra”.

O altă colegă de-a lui Joel, care nu dorește să-și dea numele, a fost nevoită să oprească munca mai multe luni pentru că simțea că se axfisiază. „În toate departamentele au existat demisii. Atmosfera este încărcată, relațiile umane aproape că nu există. Mulți suferă în tăcere, pentru că dacă ar vorbi s-ar transforma în vânat”, explică femeia. „Te simți foarte singur. Fiecare e cu treaba sa, nimeni nu vorbește de frică”, adaugă aceasta.

60 de sinucideri în trei ani

Boala colectivă a început în 2008. Compania, privatizată în 1997, care are 100.000 de angajați în Franța, a disponibilizat 22.000 de posturi, iar nivelul de muncă s-a intensificat, așa cum susțin sindicaliștii. Atmosfera s-a extins repede în toate departamentelșe și sediile regionale.

Diagnosticul Observatorului de stres al companiei a înregistrat 60 de sinucideri. Numai în 2010 au avut loc 27 de sinucideri și 13 tentative, iar în primele 4 luni ale anului 2011, două persoane s-au sinucis și a existat o tentativă eșuată.

Compania nu își asumă întrega responsabilitate morală. Cu toate acestea, președintele acesteia a spus că va recunoaște toate sinuciderile ca accidente de muncă.

Din 2009, acționarii au început să ia măsuri. Guvernul, care deține 26% dintre acțiuni, a demarat o campanie împotriva stresului din marile companii. Și compania a pronunțat un „mea culpa” discret, demarând un plan de prevenire a sinuciderilor, care implică o reorganizae, eliminarea mobilității forțate, punerea în funcțiune a unui departament de mediere.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News