
"Atunci când facem ceva, noi toţi avem o explicaţie raţională, dar şi una emoţională, pe care uneori o conştientizăm, uneori nu. Explicaţia mea raţională a fost că mă prinsese să merg la emisiuni, îmi plăcea, dar nu mai puteam să merg ca şi personaj. Mă săturasem să mă prostesc pe la emisiuni, dar televiziunea a fost ca un drog. Îmi plăceau apariţiile, faptul că mă întâlneam cu diverse persoane. Şi atunci m-am întrebat cine apare cel mai des la televizor şi anume, politicieni, astrologi, nutriţionişti, nimic nu-mi plăcea. Şi asa mi-a venit ideea să mă fac psiholog şi să mă invite lumea pe la emisiuni în calitate de psiholog.
Asta era explicaţia mea raţională. Explicaţia emoţională am înţeles-o ulterior. De fapt îmi doream să îmi înţeleg stările, să mă vindec. Apoi usor, uşor, au venit oameni spre mine, s-au îmbunătăţit relaţiile cu cei din jur, au venit şi alţi oameni care au vrut să lucreze cu mine. Având în vedere că la mine este prioritar să am grijă de Viorel, nu am timp să fac lucrul ăsta, dar cine vrea cu adevărat, reuşeşte să mă găsească pe reţelele sociale şi să discutăm, iar dacă nu pot eu, îi recomand pe cineva', a declarat soția lui Viorel Lis, potrivit fanatik.ro.
"Avem nevoie de conectare fizică"
"În general, lucrez cu femei pe dezvoltare personală. Acum, împreună cu o colegă psiholog, am făcut nişte workshopuri care vor fi o dată pe lună. Cred că avem nevoie de conectare fizică, mai ales de când cu pandemia. Noi suntem fiinţe sociale şi ne-am îndepărtat unul de altul. Sunt pe diferite teme, pe iubirea de sine, despre anxietate. Cine e interesat să ne cunoaştem, mă poate contacta pe reţele sociale şi să ne întâlnim la un workshop de dezvoltare personală", a mai spus Oana Lis.
Citește și:
Oana Lis, diagnosticată cu cancer: "Încă mai am dureri. Am momente în care cad, în care plâng"
"Nu pot să zic că sunt de nota 10, în cea mai bună formă. Nu am vorbit pe internet. Acum o lună, am fost diagnosticată cu un carcinom, care e o formă de cancer de piele. Nu aveam niciun simptom. Știind că atunci când treci printr-o perioadă mai grea corpul reacționează, am zis să-mi fac și eu analizele. Eu aveam o pată. O aveam de doi ani de zile și am văzut că s-a mărit. Nu m-am dat cu creme, nu a dispărut, dar mă și obișnuisem cu ea. Mi se părea ceva ciudat și mi s-a spus că este periculos, că trebuie să fac o biopsie. Este un carcinom malign”, povestea Oana Lis, în luna martie, în emisiunea La Măruţă. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Călin Donca, nou mesaj din spatele gratiilor / Răspuns pentru Dorian Popa / Ce se întâmplă cu banii celor care au investit în panouri / video
- ICCJ: Badea, Ciuvică, Gâdea primesc despăgubiri de la Camelia Bogdan. Fosta judecătoare cerea 100 de milioane de lei
- Liderul FPÖ îl compară pe Nehammer cu o cămilă. Care e motivul ironiei
- BANCUL ZILEI: Un primar, la încheierea conturilor cu viața...
- Măsuri care vizează toți angajații MAI. Despescu: Test obligatoriu. Cine nu se supune... ne pare rău. Nu putem fi colegi / video
- Mircea Badea, reacție după incidentul lui George Simion cu bărbatul care-l întreba insistent „Cum este să fii rusofil?”
- Noi dezvăluiri despre presupusa amantă a lui Călin Donca / Ce strategie folosește pentru a-i vrăji pe milionari
- Cea mai nouă șarlatanie. Dan Negru: Mândria și orgoliul au luat locul smereniei și cumsecădeniei
- O maşină din România, accident la 129.000 km. Ţara noastră, lider european la coliziuni pe şosea. Titi Aur, sfat pentru tinerii şoferi
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care vrea să facă dreptate pentru cei dragi. Daniela Simulescu: Nu încerca să rezolvi ceva ce nu ai rezolvat la tine / video