De ce ne place să bârfim. Bârfa, o industrie de 3 miliarde de dolari
Cu siguranță că în trecutul nostru, oamenii din Mezolitic erau adunați în jurul unui vânat și discutau despre cei care nu au participat la vânătoare, dar profită de noua sursă de hrană.
Astfel, după 15.000 de ani, se pare că nu ne-am schimbat deloc. Bârfa este prezentă la serviciu, acasă, la televizor, dar și în mediul online, scrie "The Guardian".
Însă, un aspect interesant este că bârfa este des întâlnită mai ales în rândul femeilor deoarece ele sunt mai bune la asta, dar și pentru că sunt, de cele mai multe ori, ținta discuțiilor.
Deși este indicat să ne abținem de la tot felul de bârfe, pentru că așa ne cere bunul-simț, pentru mulți este un stil de viață și trebuie să recunoaștem că este și o bună metodă de interacțiune cu ceilalți.
Citește și: Studiu: 75% dintre români, stresaţi din cauza serviciului. Femeile, cele mai afectate
Cercetătorii de la Universitatea din Amsterdam au aflat că 90% din totalul discuțiilor de la serviciu sunt, de fapt, bârfe. De asemenea, un studiu asemănător, desfășurat la Georgia Institute of Technology, a dezvăluit că bârfa este prezentă în 15% din e-mail-urile unei instituții.
De ce bârfim
Antropologii sunt de părere că de-a lungul istoriei omenirii, bârfa a reprezentat cea mai simplă metodă de a crea relații cu ceilalți, dar și un mod de a-i izola pe cei care nu corespund cerințelor grupului.
Oamenii sunt foarte curioși atunci când vine vorba despre viețile altor persoane. Este, de fapt, vorba de fascinația, asociată de multe ori cu satisfacția, pentru reviste de scandal și emisiuni televizate care au transformat bârfa despre viața celebrităților într-o industrie de 3 miliarde de dolari!
La serviciu, bârfa are un rol folositor
Dr. Jack Levin, profesor la Northeastern University și autor al cărții author "Bârfa: Beneficii interioare" (titlu orinal Gossip: The Inside Scoop), este de părere că acest obicei este bun pentru sănătatea noastră emoțională.
Acesta crede că bârfa este motorul care unește din punct de vedere social, dar și ocupațional angajații. Alții o numesc o modalitate de a vedea în spatele vorbele de fațadă ale angajaților.
Atât studiile, cât și experiențele personale arată că cei care sunt țintele bârfei susțin că aceste discuții pot crea răni adânci, distruge relații, crea un climat de teamă și resentimente, toate acestea hrănind stările de stres.
Iar stresul la serviciu, așa cum arată numeroase cercetări în domeniu, este cauza apariției bolilor, scăderii productivității și chiar a absenteismului de la locul de muncă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News