De ce fac pisicile "cozonaci"
Ce se întâmplă, de fapt, când micuţele feline frământă pământul cu lăbuţele? Nici nu te gândeai la asta!
Dacă eşti "părinte" de pisică, probabil că te-ai obişnuit deja cu obiceiul simpatic al micilor feline de a face „cozonăcei”. Sau, cum se mai zice, de "a croşeta". „Frământatul” s-ar putea descrie prin acțiunea de masare cu lăbuțele din față iar obiceiul are la bază afecțiunea pe care o simte animalul pentru stăpân ori chair pentru locurile preferate. Poate fi păturica favorită, o pernă moale sau chiar burta ta, duă cum se arată într-un articol din The Conversation.
De ce fac pisicile asta?
În primul rând, trebuie să știi că nu toate pisicile au acest obicei. Pisicile încep să „frământe” când sunt pui și încă se hrănesc de la mama lor. „Frământatul” este asociat cu alăptarea și ajută la stimularea alimentării cu lapte a pisicii mame prin eliberarea de oxitocină.
Pisicile au glande olfactive în pernuțe, iar atunci când fac „cozonăcei” aceste glande eliberează feromoni. Aceștia nu sunt importanți numai pentru legătura dintre mamă și pui. Feromonii de calmare ai pisicilor au, de asemenea, potențialul de a trata agresivitatea la pisicile mature. În plus, dacă pisica ta face colăcei sau "croşetează" cât stă în brațele tale, vrea să-ți spună că ești omul ei și că te iubește. În acel moment, ai face bine s-o răsplătești, la rândul tău, cu afecțiune. Spre exemplu, o poți mângâia pe urechi, pe cap, pe spate, oriunde știi că îi place să faci asta. Sub nicio formă nu o da jos de pe tine, întrucât pisica va percepe asta ca pe un gest de ostilitate din partea ta.
Un alt mit susține că pisicile adulte pot avea un astfel de comportament dacă nu au fost înțărcate de mama lor, așadar acestea se vor considera mereu „copii”. Și, ghici ce: tu ești mama lor acum.
Potrivit statisticilor, în țara noastră ar exista peste 4.3 milioane de pisici ca animale de companie.
Infograficul de mai jos ne arată distribuția pe gospodării a numărului de pisici în statele membre UE:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News