De Ce este Bolcaș acuzat de antisemitism și cum se apără
Lucian Bolcas
Avocatul Lucian Bolcaș este propunerea PSD pentru ocuparea locului lăsat liber de Iulia Motoc la Curtea Constituțională. La scurt timp după lansarea acestei informații în presă, la adresa avocatului au apărut acuze de antisemitism din partea Opoziției, președintele Traian Băsescu fiind cel mai împătimit contestatar al acestuia. Iată de ce este acuzat Lucian Bolcaș de antisemitism și cum se apără avocatul de cele ce i se impută.
La baza acuzelor aduse lui Lucian Bolcaș stă un raport al institutului "Elie Wiesel", semnat de Alexandru Florian și Cosmina Gusu - "Manifestări de antisemitism și negare a Holocaustului în mass-media din România. Analiza de mesaj 2005-2006".
În 2006, pe atunci PRM-istul Lucian Bolcaș a semnat un text publicat în revista "România Mare", apărut ca protest faţă de măsura înlăturării bustului lui Ion Antonescu din curtea Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Bucureşti.
"Împotriva măsurilor de înlăturare a bustului lui Ion Antonescu din curtea bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din București, Partidul România Mare a protestat în nenumărate rânduri. Astfel, în numărul 833/2006 al revistei România Mare este publicat un protest intitulat «Un Atac Incalificabil Împotriva Istoriei Naționale și a Religiei Creștine», semnat printre alții de Corneliu Vadim Tudor, vicepreședinte al Senatului României, Lucian Bolcaș, vicepreședinte al Camerei Deputaților, prof. univ Gheorghe Buzatu, prof. univ. Ion Coja (etc.)", scrie în raport.
Cum se apără Bolcaș
Într-un interviu acordat pentru Jurnalul Național, avocatul vorbește despre acuzele de antisemitism care i se aduc. Întrebat de unde pleacă acuzația de antisemitism, el a răspuns:
"Aceasta vine ca un adjuvant al Opoziţiei la candidatură, din partea celor care nu digeră poziţia mea politică foarte clară. A fost preluată cu voluptate de adversari şi este de datoria mea faţă de oamenii pe care îi cunosc şi îi stimez să dau lămuriri asupra acestei aserţiuni. Cum pot să fiu antisemit având o relaţie de apropiată prietenie cu domnul Aurel Vainer, preşedintele comunităţii evreieşti din România? Am colaborat strâns cu domnia sa, ca parlamentari, la legea care condamnă atitudinile antisemite şi xenofobe. Primeam şi primesc de la domnul Vainer daruri tradiţionale la sărbătorile evreieşti, cărora le răspund la sărbătorile pascale ale creştinătăţii. Am primit de la domnul Vainer lucrări de filozofie iudaică, de asemenea, câteva cărţi pe care i le-am solicitat, scrise de rabinul Safran. Am permisiunea domnului Vainer de a face publică această relaţie de strânsă prietenie. Cum am, de asemenea, numeroşi prieteni din presă, cultură, de religie mozaică, pentru care am un deosebit respect".
Cât despre raportul Institutului "Elie Wiesel", Lucian Bolcaș a declarat: "Acest raport de acum un deceniu aminteşte de o semnătură, alături de mulţi alţii, faţă de amplasarea unui bust al mareşalului Antonescu. Poziţia mea s-a bazat pe convingerea că nu sunt de acord că persoane ale istoriei noastre, pe care trebuie să ne-o asumăm, să fie şterse. Antonescu a fost condamnat pentru crime de război şi trebuie să-l privim sub această formă. Dar am informaţii că în Israel sunt statui şi înscrisuri care au menţiunea despre Antonescu şi ca salvator al evreilor. Personalităţile controversate din istoria României sunt numeroase. Regele Carol al II-lea, Regele Mihai, ca să ne oprim doar la două nume foarte importante. Au lumini şi umbre în aprecierile istoricilor.
Dar acest antisemitism de care aş fi «ştampilat» a pornit de la altceva. În Parlament a fost la un moment dat ales Nati Meir, condamnat de instanţe din Haifa, dar şi din România. O judecătoare din Israel a menţionat că Nati Meir şi-a ales infracţionalitatea ca mod de viaţă. El mi-a făcut o plângere de antisemitism, plângere închisă de autoritatea pentru discriminare în favoarea mea. Din această delaţiune s-a născut ideea antisemitismului de care aş fi bântuit. Cred că oamenii de bună credinţă pot judeca aceste acuzaţii false, fără suport faptic real şi dirijate acum clar cu un scop politic".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
acuzat
antisemitism
apara
avicat
basescu
bolcas
ccr
curtea constitutionala
elie wiesel
motoc
propunere
psd
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă