Judecătorii Curții de Apel și-au motivat decizia de a-l condamna pe Andrei Plăcintă la patru ani și jumătate de închisoare cu executare. Ei susțin că fiul senatoarei Sorina Plăcintă a mințit sub jurământ. În plus, prin comportamentul lui, ar fi dat dovadă că nu-și asumă faptele. Andrei Plăcintă, mai spun judecătorii, a mințit în fața instanței și a încercat să dea vina pe martori și chiar pe victima sa.
„Curtea apreciază că declaraţiile inculpatului nu exprimă adevărul, deoarece nu se coroborează cu nicio împrejurare ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză" scrie în motivare, potrivit AM Press. Mai mult, "Curtea apreciază că declaraţiile inculpatului nu sunt verosimile, acesta căutând explicaţii pentru acţiunile sale, explicaţii care nu au corespondent în realitate, inserând unele informaţii adevărate (respectiv că a avut un conflict cu martora, că a fost împuşcat) cu multe alte împrejurări ce nu corespund adevărului".
Andrei Plăcintă, condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare
În motivare se mai subliniază "singurii martori care şi-au nuanţat uşor declaraţiile date în faţa primei instanţe, încercând să-l disculpe pe inculpat, sunt HID şi victima SN, în condiţiile în care niciunul nu a oferit o explicaţie veridică despre motivul pentru care şi-au schimbat atitudinea". Prin urmare, s-au luat în calcul declatațiile lor inițiale și nu cele schimbate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol