Simona Halep o va întâlni în primul tur de la US Open pe americanca Nicole Gibbs, aflată pe locul 135 în clasamentul WTA. Darren Cahill se află alături de 'Simo', la New York, și crede în șansele ei:
"Simona vine cu un suflu nou. E relaxată după un sezon bun și după titlul de la Wimbledon și este încrezătoare. Cred că este destul de deschis turneul. Casele de pariuri o au pe Serena favorită, dar ea are o tragere foarte dificilă, cu Sharapova în primul tur. Maria este mereu jucatoarea care se ridică la nivelul meciului și îi va fi dificil.
Simona Halep team US OPEN 2019 - foto: @simonahalep Instagram
Cred că Simona poate fi și mai bună, cu siguranță! Are o șansă grozavă la Flushing Meadows! Are doar 27 de ani și am văzut în actuală generație o mulțime de sportivi care joacă cel mai bun tenis al lor după ce trec de 30 de ani, astfel că vârsta nu e o problema pentru ea. Este una dintre cele mai 'flamande' jucătoare de tenis pe care am întâlnit-o vreodată, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care am hotărât să lucrez cu ea când mi-a cerut asta, în urmă cu patru ani. Puteam vedea în ochii ei dorința de a fi cât mai bună, se dedică 100% tenisului, pe care îl pune pe primul loc, iar asta este un motiv pentru care a avut atât de mult succes", a mai spus Cahill.
Primul meci al Simonei la US OPEN 2019 va avea loc marți, după ora 20.30.
Citește și:
Simona Halep, impresionată de un cadou de la Liga Profesionistă de Hochei American
Nicole Gibbs - primul meci după ce a scăpat de cancer. Joacă cu Simona Halep
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"