Darius Vâlcov a vorbit despre piedicile care au ținut în loc construirea de autostrăzi, interesele și banii care se pierd pe studii de fezabilitate refăcute de zeci de ori în zadar. "Când vorbiți de infrastructură trebuie să ne ducem în spate și să vedem de ce nu se pot face autostrăzi în România. Păi nu se poate face pentru că vă dau un singur exemplu, nodul Dobra, care este pe o autostradă în România, cred că Lugoj-Deva. Acest nod a fost uitat atunci când trebuia să se facă studiul de fezabilitate și constructorul a constatat că lipsește nodul de legătură. 'Păi fă un studiu de fezabilitate', i-a spus CNAIR-ul la acea vreme, în 2012. A făcut un studiu, l-a făcut și pe al doilea, l-a făcut și pe al treilea, la al 48-lea s-a finalizat. Știți al câtelea a fost ales? Primul. Statul român va plăti însă 48 de studii de fezabilitate, dar primul a fost ales. S-a întârziat patru ani de zile pentru un nod, s-au făcut 48 de studii de fezabilitate. Avem două autostrăzi din România unde corecțiile au costat mi mult decât construcția. Când vorbesc de autostrăzi vorbesc de cioturile astea de autostrăzi", a declarat Darius Vâlcov.
ONG-urile au stopat un proiect
O altă cauză a încetinirii proiectului de construcție o reprezintă acțiunile unor ONG-uri care au reușit să schimbe studii de fezabilitate din motive ce s-au dovedit a fi false, susține Darius Vâlcov. "Că vorbim de infrastructură și că vorbim de acest stat paralel care trebuie devoaluat, în 2011, ONG-ul VVF din Austria vine și spune 'Știți, pe autostrada Lugoj-Deva aveți urși și pentru că aveți urși trebuie să construiți niște tuneluri, și nu costă mai mult decât cu 30 de milioane de dolari, dar trebuie să refaceți tot studiul de fezabilitate'. Și statul a refăcut acele lucruri, cei 9 kilometri nici astăzi nu sunt licitați. Dar PSD-ul vine la guvernare și președintele partidului și prim-ministrul întreabă cum rezolvăm problema urșilor. Chemăm specialiști de la Agenția Mediului, convoacă toți șefii de la ocoalele silvice de acolo, toți semnează că în ultimii 40 de ani niciun urs nu a trecut prin acea zonă. Nici astăzi nu reușim să revenim la vechiul studiu de fezabilitate pentru că cei de la CNAIR din eșalonul doi și trei au venit cu un biolog și biologul când a văzut că nu mai e problema urșilor s-a dus în prima baltă, și ceea ce vă spun este o realitate cruntă și vă rog să o întrebați pe doamna Adi Croitorul de la ANAP, a luat o broască a întors-o și a spus 'vedeți pata asta galbenă? este specie protejată și nu puteți construi pe aici și trebuie tot tunelul pentru urși'. Doamna a luat broasca, a aruncat-o și i-a spus 'să nu mai veniți cu asemenea gunoaie în fața mea', a declarat Darius Vâlcov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Momente dificile pentru Balanță. Daniela Simulescu: Chiar și așa, amintiți-vă de momentele când ați reușit să o luați de la capăt
- Diplomă cu orice preț. Senatorul Cazanciuc, apel către universități: Opriți-i pe acei studenți care nu sunt pregătiți
- Scene de violență extremă în Parlamentul României. Dan Vîlceanu l-a bătut pe Florin Roman