Danileț se simte îndreptățit la respect din partea cetățeanului
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
danilet
danilet

Judecătorul Cristi Vasilică Danileț face apel pe blogul personal pentru respectarea justiției. El este deranjat că dezbaterea legată de alegerea conducerii Consiliului Superior al Magistraturii ar fi dus la ideea că în instituție sunt tabere și influențe politice și spune că este îndreptățit la respect din partea cetățeanului.

"În CSM sunt doar neînţelegeri pe un aspect punctual dar important. Nu putem da vina pe politic când noi nu reuşim să rezolvăm o situaţie.", a scris Danileț. El a continuat "Constat că există interes pentru politic faţă de ce se întâmplă în CSM, dar sigur CSM nu este o instituţie politizată; există interes al politicului pentru mersul justiţiei, dar noi trebuie să ştim, în primul rând prin CSM, să contracarăm influenţele nepotrivite". Danileț a mai spus că CSM este deasupra intereselor personale sau partizane.

"Eu cred în puterea membrilor CSM de a găsi o cale autentică de comunicare. Mai cred în CSM care reprezintă interesele magistraţilor şi a societăţii pentru o justiţie eficientă. Şi cred în magistratul român – judecător şi procuror – care garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor dacă funcţionează într-un sistem INDEPENDENT de orice factor de presiune.", a adăugat Danileț. El a conchis "Noi, cei din sistemul de justiţie, respectăm cetăţeanul. Şi suntem îndreptăţiţi la respect din partea cetăţeanului."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel